dincolo

Să nu te disprețuiești, să-ți țeși pânza poeziilor peste realitate, căci dacă te apreciază unii, poți să te apreciezi și singură, îți înțeleg tristețea, sursă de lacrimi care urcă în sânge, de dureri tatuate pe suflet, de frisoane acoperite de trupul în care s-a încuibat frigul cosmic.
Simt în poezie tristețea prea grea, covârșind ființa, punând pe viața proprie o coroană de lacrimi.

anul 2010 un an de ruptură. așa e: unii se rup în viață de ceva, alții nu se rup, cred că de aceea a fost un an special de trist, nu pentru că ruptura s-a produs, ci pentru că aveam să întâmpin adevărate probleme. realitatea unei femei singure are dimensiuni inimaginabile. vorbesc de dimensiuni care duc în jos, a durere, a decepție, a trădare, a minciună, dar asta este altă poveste.

domnule scump și drag Rachieriu, vă mulțumesc frumos!
gânduri bune și sănătate!