ce tare mă strânge blana asta de lup

ce tare mă strânge blana asta de lup

mama nu știa să cânte

atunci când plângea, părea că se roagă, dar blestema

blestema „nonsensul” de a-și crește singură copiii

blestema neavutul pentru care lupta în fiecare zi până la sânge

până când i se toceau unghiile pe mormântul care i-a furat fericirea.

uite, chiar și-n vremurile astea, semănăm cu jupânii lui Caragiale

alții, cu figurile disperate ale lui Munch

ei nu-și pot imagina cum o pisică ar mânca stele

și nici că profesorul și-a făcut lecția din inerție

sau din pricina salariului, că are omul obligațiuni severe;

copilul de-acasă care-l întreabă de dulciuri.

iată alt „nonsens” venit din purgatoriul inocent al vieții acesteia frumoase;

că pân' la urmă tot în Pub te oprești

să bei, să înjuri, să te desparți de credință vreo 5 minute

să te holbezi peste umăr la tabloul din perete care ilustrează ceva din epoca Renascentistă,

să-ți calculezi veniturile pe luna asta de iarnă,

de parcă nu ar fi fost de-ajuns că taxele au venit iar după 6 luni,

că prietenii te-au părăsit pentru alți prieteni mai înalți

că datoria-n caiet arată ca un grafic, precum piramida lui Keops,

că unu' geme-a durere și-a deznădejde de ți se sfâșie realismul umanitar.

...dar tu ești strong, man, ești al dracului de strong

și te trezești că-l iei în brațe și că-i spui chestiuni pozitiviste

că te gândești să ridici omu' la lumină, la liman, la capăt.

în fine, ziceam ceva de viclenie, că:

ce tare mă strânge blana asta de lup!

ție cum îți mai merge?

08 decembrie 2018, Dublin