pe coasta de vest

pietrele au strâns privirile trecătorilor într-un colț. pe coasta de vest a irlandei se văd urmele. un cer căzut prea aproape de oameni face semne discrete. nimeni nu înțelege. nimeni nu fuge. nici măcar o întrebare. nimic. s-au așezat toți pe mușchii aduși de ocean și privesc la arderea unor amintiri. ca la inchiziție. unii sunt mai sus alții sunt mai jos. degeaba cauți pe chipurile lor semnele durerii. un morman de cenușă le-a ajuns în dreptul picioarelor. mâinile modelează alte mâini. cenușa aproape că a dispărut. oasele unui corb strălucesc în raza soarelui reflectând fericire. mâinile proaspete făcute din cenușă zâmbesc stăpânilor. nicio întrebare. mirarea aparține corbului din lumină. și corbul așteaptă să fie o mână de cenușă în mâna oamenilor vii. pe coasta irlandei o picătură de apă atinge pe frunte cerul apoi cade pe meduza aruncată la câțiva pași de mal. pescarul obosit își trage barca aproape de locul unde și-a ascuns băutura. nici el nu se întreabă. nu fuge și nu înțelege. s-a lipit de prima piatră și a închis ochii. un vers venit dinăuntrul lui se aude ascuțit și continuu până când buzele se mișcă răstălmăcind apei înțelesuri: cerul a atins pământul iar tălpile zeilor vor merge de-acum înaintea furtunii.