blană de lup

ca o blană de lup mă înfășor definitiv după cuvinte. nu vreau să scap. nu vreau să fug. unde să ajung și unde să privesc? se vorbește mereu despre distanță încât am ajuns să nu o mai suport. cine acceptă pe umeri coliere scumpe? oh, nu de pietre spun aici și nici de poveri. hai să le lăsăm măcar azi, să le uităm în cămara cu vin vechi și să ne privim în ochi ca doi naivi. ne pricepem să citim scrisori. uite că avem o speranță comună: cititul de scrisori care să ne lase moleșiți, ancorați în sacrificiul lenevelii pe covor. sub lampă cerșim agonia uitării. să ne pitim în poeme cu paie. să ne culcăm sub nuc adunând de pe tâmple crengile uscate crezându-ne copii. ce zici?