ziua cea mai lungă

Personal, nu prea sint adeptul slash-urilor. Mi-am imaginat textul cu versurile dispuse cam asa:

luni am visat că l-au tuns pe dumnezeu și l-au băgat la chimio



se ținea tare



nu a scăpat o lacrimă

Din punctul meu de vedere cred ca pauzele lungi intre versuri ar fi fost mai de efect dar e bine si asa. Partea cu Dumnezeu si chimio mi se pare cea mai puternica dar nici restul textului nu e de neglijat. Ritmul sacadat mie cel putin mi-a produs exact acel efect de geam spart in plex.Iar la urma-eliberarea.
De asemeni, mai sint reticent si la poemele cu Dumnezeu, pentru ca au un patetism fumat, dar aici este detasarea care-i trebuie unui poem cu divinitate sa treaca testul patetismului si sa fie impersonal ca o mobila. Cel putin in opinia mea.
Un typo: \"privesc lumea in ochi_i\".

Slash-urile scad din valoarea poemului, din pacate, ingreuneaza citirea sa atenta si fac pierdute detalii. Asteptam sa renunti la ////.

Despre cuvinte, ai surprins exact atmosfera de \"acolo\" o antecamera, practic o antecamera de 6-12-18 luni, multipli de 6 - cica numarul universului. Finalul ironic, ca si cum intreaga viata ar fi o ironie a sortii.
Pentru cine nu stie ce inseamna un pacient care face chimio, un salon cu pacienti care fac chimio, nu a vazut niciodata un astfel de chip stand cu privirea pierduta si cu perfuzia in el, nu poate surprinde profunzimea acestui text.

PS. De cativa ani caut un motto, un ceva, pentru o lucrare a mea despre cancer. Cred ca am gasit.

PPS. Acum vad ca ziua e ca o \"prelungire\" a ferestrei (= a legaturii cu lumea exterioara, a oglinzii, a unei posibilitati de evadare)- ca o prelungire a tumorii maligne in tesuturi, ziua care trece, in final, pentru ca testul e \"negativ\".

Citesc cu mare intarziere poemul, m-au convins ferestrele ca niste prelungiri inutile - eufemistic spus - ale zilelor. Limbajul are multa energie si autenticitate, mosul cu banutul e o prezenta foarte vie, la faza cu Dumnezeu am ezitat putin, ce are Dumnezeu cu chimioterapia, el e in alta parte, dar se potriveste in situatii limita precum cea de din text. Aratatul pozelor cu bucati din pacient, la fel, e una din partile tari ale unui poem sfasietor, dar care se termina optimist.
Vin cu o stea, in cinstea rezultatului \"negativ\" al investigatiilor si ma bucur ca textul influenteaza pozitiv cititorul.
Multa inspiratie,
tama

Am descoperit tarziu textul tau Dane, dar probabil ăsta trebuia sa fie momentul, sa se suprapuna literar + personal cu mine. Desi partea personala trebuie s-o lasam la o parte cand comentam un text pe un site literar. O lasam.
E un text dens si in acelasi timp usor de citit, arcuit as putea spune, o zi care se arcuieste ca o pisica la geamul unui spital, indiferenta la locul care ii ofera caldura - nu conteaza ca e un loc in care alte fiinte mor, altele se insanatosesc tot pentru a muri, dar nu in timp ce ea se arcuieste la acea fereastra. La urma urmei, totul e un mare spital in care se intampla acelasi lucru, si atunci zilele si noptile nu fac nimic altceva decat ceea ce le e scris sa faca, adica sa treaca, exact ca si noi. Doar ca noi duram mai mult decat o zi, sau avem impresia asta - poate nici dumnezeu nu-si mai aminteste, dupa atata chimio si poate si morfina. Nu stiu cat de bine am argumentat, sunt doar cateva dintre gandurile pe care le-am avut cand am citit aici, si consider ca asta este un motiv suficient de intemeiat pentru o stea.