Cristian Vasiliu

Scârțâitul Vina accidentului mi-a aparținut în totalitate; sau cel puțină așa mi s-a spus. Din pricina asta primele două zile în spital le-am petrecut făcându-mi propriul rechizitoriu cu asprime.

Motto: „… iar timpul întunecat se hrănește din măruntaiele noastre ca un corb și știm că suntem pierduți, și nu ne putem mișca… și acolo sunt vapoare! sunt vapoare!... si, Doamne, murim cu toți în

Iert micile-ți păcate când absența Mea se-ntâlnește cu-anii tăi cei sprinteni, Căci fără seamăn crește frumusețea, Când trena-i o ispită pretutindeni. Ești nobil și frumos; pentru plăcere O

Nu poți iubi – negarea-i o rușine! – Pe cel nechibzuit cu-al său prezent; Nici tu, chiar de-alți te iubesc pe tine, Pe nimeni nu iubești, e evident! De ce îngădui urii să te-ndemne Ca

E muzica prilej de plâns? Dulceața Nu te-ndulcește, râsul nu-i de râs? De ce iubești ce-ți întinează viața Și dai la schimb dureri pentr-un surâs? De corzile ciupite pe o liră Îți tulbură

Sonet VI (traducere/adaptare după W. Shakespeare) …Deci nu lăsa a iernilor ciolane Să-ți urâțească verile `nainte Să-ți treci prin distilare-n dulci flacoane Comoara tinereții ca părinte.

Ești dăruit din cazna migăloasă A timpului cu chipul tău frumos, Dar mai apoi tot el – tiranul – o să Îți surpe-al frumuseților prinos, Căci timpul schimbă fiecare vara, Răpindu-i frunzele,

Văzut-am des cum soarele dezmierde Înalții munți în zori-de-zi pe creste Și cum sărutul său câmpia verde O aurește cu-alchimii celeste, Ca mai apoi să-ngăduie alaiuri De nori funești să îi

Sunt prigonit de semeni și de soartă, Mi-aștept însingurat și trist sorocul, Zadarnic bat cu plânsu-n marea poartă A cerului și îmi blestem norocul; ÎI pizmuiesc pe cei bogați în vise, Cei

Sonet IV (traducere/adaptare după W. Shakespeare) Varianta I (2016) Copil nesocotit, de ce-n iubirea De sine-ți cheltui darul frumuseții? Nu-ți dă nimic, ci-ți împrumută Firea Vremelnic doar

Sonet XXVII (traducere/adaptare după W. Shakespeare) Când noaptea patul mă îmbrățișează Și-mi dăruie odihnă celor vii, Mintea-mi rămâne înăuntru trează Și îmi pornește-n lungi

Am îndurat – să știi! – cumplita iarnă A lipsei tale-n anul ce-a trecut Și am privit afară prin lucarnă Înghețuri și-ntunerici, abătut; E dusă vara, iar fertila toamnă, Ce poartă-n pântec

De ce-aș căta în alte locuri muze, Când ce respiri, inspiră al meu vers; Nu merită nectaru-ți de pe buze S-ajungă-n foi de unde fi-va șters. Îți sunt dator dacă am scris ceva Ce stă

Varianta II: Afurisită fie inima-ți ce-n mine Și-al meu prieten chinuri a sădit! Nu-ți e de-ajuns tortura ce prin vine Îmi trece? Și pe el îl vrei robit? Privirea-ți crudă mie-mi mă

Sonet LXII (traducere/adaptare după W. Shakespeare) M-a prins păcatul dragostei de sine Cu tot cu suflet și cu ochii-mi lași În gheare și nu-i leac să mă aline Căci inima i-a devenit

Când soarele își saltă peste zare Arzânda-i frunte, toți, cu pietate, Primesc lumina celui ce răsare Și-omagiază sacra-i maiestate. Chiar și apoi, neîntrerupt pe boltă Urcând, păstează-ai

E toamnă iarăși, însă nu mi-e teamă De umbrele copacilor strigoi, De norii plini ca ugerul de ploi, De camere cu negura în ramă, De-avânturi eșuate în noroi, De vinul ce bolborosește-n

E toamnă când de toamnă nu-ți vorbesc, Când mă dezbar de vise ca de frunze, Când am uitat pe unde-mi țin ascunse Speranțele și ceea ce iubesc, Când toate fug de mine spre niciunde Mai repede

În dimineață aceea, X, după mai bine de patruzeci și cinci de ani s-a născut pentru a două oară. Nu a fost nevoie mai întâi să moară pentru asta, ci doar să se cufunde într-un somn adânc și fără

Oprește-te! Þipătul străzii te face atât de tăcută, Iar smogul – atât de frumoasă! Dacă oamenii M-ar fi învățat de ce, te-aș fi luat de mână Și ți-aș fi spus că te prefer singurătății! Nu… Nu

Sunt sori ce își încheie, după eoni, divina Menire și în neguri nu-și mai găsesc vreun rost, Își micșorează trupul și își înghit lumina Și-apoi dispar din ceruri de parcă nici n-au fost. Și

Motto: „Nu există vindecare decât prin adevăr” P. Creția Trecutul nu „a fost”; trecutul există și este produsul ingrat și pururi prezent al imaginației și al memoriei. Dacă tu ești în el și el