Mă ocolești cu-n rictus de milă și de greață
Ce-ți urâțește visul în dimineți, postum!
Te-ntrebi de-a fost iubire?! A fost cu siguranță
Un foc, de ne rămâne sub coaste numai scrum!
Regreți? Îți
“În cort, la umbra unei semilune
Plutește unduioasă o copilă;
Seicul dârz, lovit de-amărăciune,
De gânduri necuprinse și de silă
Zărind, închise-n boaba de tăciune
Din ochii ei afabili, o
Și totuși ceva rămâne... Rămâne amintirea de nesfâșiat, înfiptă ca un piron încins în minte, a celor două zile petrecute cu ea la munte. Pe cât de neclare sunt celelalte evenimente , majoritatea
“Am putrezit o lună într-o coajă
de-argilă înroșită și de piatră
și am visat dulăi de fier cum latră
prin negura ce mă strângea în mreajă;
m-a tras afară mâna parfumată
a unei
Sonetul lui Orfeu
Precum Orfeu, păcatul l-am descântat cu lira
Ca să te smulg lui Hades din Iad unde-ai căzut
Mușcată de un șarpe, dar am pierdut iubirea
Pe veci cu îndoială uitându-mă-n
În pieptul meu deșertul se-ntinde ca o plagă
De foc și disperare, în spațiu și în timp;
Îmi intră-n os nisipul și de o viață-ntreagă,
Răzleț de caravana speranțelor, mă plimb.
Când mă învinge
În Martie – o scurtă aritmie:
Pe pajiștea retinei trec lăcuste
Cu salt seducător, cu toc și fuste;
Și-n urma lor culorile învie.
Prin parc, pe stradă și-n autobus te
Atacă-n zori, la prânz și
I
Sub Ponte Vecchio,-n apa-adâncă
A răului, din galerii
Gonite, umbre se aruncă
Și se îneacă-n zori de zi.
Din tainice grădini se suie
Pe ceru-nchis de norii grei
Un olm de roze și
“Iubită mamă! N-am să-mi țin cuvântul
și n-am să mă întorc curând la tine.
În Dresda plouă! Jalnice suspine
se împletesc cu gloanțele și vântul
iar cerul fals se stinge pe ruine.
Furnici
Mi-e sufletul destrăbălat o carte
În manuscris, cu paginile arse,
Citite, ne\'nțelese și întoarse
De tine prea târziu și prea departe;
Îmbătrânesc și harul tot mai rar se
Adună-n albul care mă
Sunt prigonit de semeni și de soartă,
Mi-aștept însingurat și trist sorocul,
Zadarnic bat cu plânsu-n marea poartă
A cerului și îmi blestem norocul;
ÎI pizmuiesc pe cei bogați în vise,
Cei
Chemați un popă ca să mă dezlege!,
Căci creierii mi se cufundă-n ceață
Iar inima, sub platoșa, îngheață,
Când îmi așez coroana, după lege,
Pe funtea lată, condamnat pe viață,
De un sobor de
Uneori ziua, obosită de lumina unui soare
Tânăr de Aprilie, se oprește din hârjoana
Sinuoasă prin spațiul rotund și finit,
Se întoarce prin mine și adună din urmă
Rășina - acum deja
la moarte tata își așteptă rândul,
iar eu cu dumnezeii mă încaier,
căci fără el mă desfrunzește gândul
că sunt cu rădăcinile în aer.
pe-afară vântu-i aspru și locvace
și latră-a neființă
“Îți scriu din Dresda, mamă! Nu-s viteazul
Băiat de miere ce-l știai; îmi pare
Că soarta azi mă pune la-ncercare
Și sub povara grea îmi plec grumazul.
Ca fluturii de-o zi în insectare
Îmi
Când Te cobori în sumbra sărbătoare
și peșteri sacre se deschid, mai sper,
să-mi tulburi apa tâmplelor, în care
mă descompun diform într-un ungher,
ferind răspunsul fără întrebare
de slutul
Îți cresc din plete aripi, ca unei crisalide,
Când bate vântul; cerul îți pare mai înalt;
Iar temnița de gânduri a frunții se deschide
Când întâlnești pe-alee himera celuilalt.
De-atâta întuneric
Motto:
“Irump din palma mea biserici,
Pe degete ridic altare,
Sub unghii, preoții himerici
Înalță rugi pantocratoare. “
Florin Rădulescu -
Îți vând un pont: mă-ntorc la turmă!
Irup în
Prin orele subțiri ale înmuguririi, pe când săpam
Cu dinții speranței și unghiile viselor albe
Tunelul vieții în lutul moale, moartea
Nu avea gust . Era doar filonul unui gând
Strălucitor de
Sunt toropit frumoasa mea Natașă
În patul tău, dar știu că o să vie
Să te-ncălzească, dacă plec, o mie
De tineri spelbi cu puța nărăvașă.
M-ai siluit cu blana ta zglobie,
Și m-ai pleznit la
Þi-e sete? Apa neagră a gândurilor tale
Ce-mi curge în ureche o voi schimba în vin;
Þi-e foame? Înăuntru ni-s sufletele goale,
Dar înmulțind iubirea te-oi sătura deplin;
Săracă ești? Mă vinde
Carnația de sacru mi-e avutul
ce-l scad pe palme lacom si supus
când caut cu fervoare începutul
sau când, sfârșit, privesc din nou în sus;
când ruga idolatră mă seduce,
în desfătarea orelor de
Coboară cioclii gerului din lună
Purtându-mă pe umeri spre fiord,
Căci fără tine în trecuta lună
- Noiembrie-am făcut atac de cord.
C-un pumn de zile - cuie de tristețe,
Mi-au sigilat tot
Motto: “Et la nuit seule entendit leurs paroles.”
Colloque sentimental – Paul Verlaine
I
E ceasul șapte. Trec pe bulevard
Cu pasul diafan doi tineri. Ard
Deasupra stele rui
CV