Poezie

Sonet 226

CCXCVII

1 min lectură·27 februarie 2011

Mediu

Mă ocolești cu-n rictus de milă și de greață

Ce-ți urâțește visul în dimineți, postum!

Te-ntrebi de-a fost iubire?! A fost cu siguranță

Un foc, de ne rămâne sub coaste numai scrum!

Regreți? Îți ștergi din suflet un an precum o viață

Cu-aceeași ușurare cu care lași în drum

Poverile? Fiindcă nu-mi mai răsari în față

C-o lacrimă mai grele mi-s pleoapele acum!

Știu! S-a sfârșit! Adio! Tăcerea însă nu e

O-ncuvi’nțare-a vinei că sunt juma’te gri;

În crucea despărțirii cuvintele-ți sunt cuie

Și mor încet în tine, ca vie tu să fii!

Iubirea pe iubirea ce a murit se suie,

Iar fericirea este un groaznic alibi.

001.606

Cristian Vasiliu. “Sonet 226.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/13973129/sonet-226

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.