Poezie
Elegie ermetica II
1 min lectură·
Mediu
Prin orele subțiri ale înmuguririi, pe când săpam
Cu dinții speranței și unghiile viselor albe
Tunelul vieții în lutul moale, moartea
Nu avea gust . Era doar filonul unui gând
Strălucitor de galben, sub care îmi odihneam
Oasele de gumă atunci când ultimele raze
Ale crepusculului cădeau perpendicular
Înecându-mă; era amintirea umedă a unei
Toamne esențiale, neîntâmplate și înainte de toate
Era comoara după care alergam prin pântecele
Fleșcăite ale lumii. Cu cât mă apropiam de ea
Și aruncam spre suprafață noaptea,
Cu atât se surpa peste mine molozul negru
Al îndoielii în zori; și iată că-ntr-o zi,
La căldura nucleului, gândurile s-au topit,
Noiembrie a plâns, iar soarele nu s-a mai întâmplat.
Atunci, în orele uscăciunii, oasele mele de piatră
Au umplut viața, deasupra mea s-a aruncat
Restul de moarte și nimeni nu și-a mai amintit
Că aici trebuie să înceapă o noua gropă, luni.
Am simțit prin cerul gurii dorul târziu,
Ca un prim vierme ce mă mușcă de întuneric
De țipăt, de lașitate, de sete și de beție
Și-am sângerat aroma zilei de dragoste. Ieri.
5 august 2007
001.523
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Vasiliu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 181
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Vasiliu. “Elegie ermetica II.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/1738900/elegie-ermetica-iiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.