Cristian Vasiliu

Sub clopotul de sticlă,-n depărtare, Doi pescăruși încălecați pe briză Reînnoiesc pariul fără miză Și urcă în spirală către soare. Se-asează-nvingătorul pe baliză Când flacăra în jurul lor

Bifez cu X pe albul Hipnozei la nebuni, În calendar, iubito, Batjocura de luni Și mai apoi, pe roșu, Când ziua o împarți Calicilor, ghinionul Uitărilor de marți. Dup’ alte două’ș’patru De

E secetă mare de-acum în orbite; Ne-așteaptă o foame de foc și cuvânt, Iar tu, fără noimă, minciuni aurite, Mai crezi și mă pui în postura de sfânt. Schelălăie umbra sub talpă căci mi te

Nici ziduri, nici umbre, doar goluri în cale… Mă târâi spre tine prin ploaia de vise; Tu ține fereastra și ușa închise Căci Paris de foame și frig dă târcoale. Sunt semne în jertfe c-o parte

Muribunzii nu se gândesc la nimic importat, la nimic măreț. Nu li se relevă nici un adevăr esențial și nu-și cartografiază toată viața într-o expediție fulgerătoare prin memorie. Mai ales când

Azi am cules până târziu povețe Din Hemingway-ul de pe noptieră: Să nu mă năpustesc dup-o himeră Pe mare-ntr-un barcaz la bătrânețe; Să-nvăț să mor când viața-i efemeră Și-n depărtare-ncep să

O zi pierdută. Lâncezesc în perne; Lumina calpă trage-n trup să moară; Cu gesturi mici, suflând într-o tigară Alimentez furnalele interne. Ce neguri dau târcoale pe afară! Ce frig sub pielea

De-atâta minciună Și-albastru prin goluri, Doi tineri își culca Destinul și sar pe Cărări despicate Ca limba de șarpe Spre turnuri de gheață Ascuse la Poluri. Pe ochii de pânză Au cifre

Tu lasă tristețea să-mi pună cocoașă Pe ceafă, pe burtă, pe pulpe și fund; Îndreaptă-mi cu rigla destinul, din fașă, Prin apa cu săruri să nu te confund C’Ofelia-n starea de plantă sau

Ce dacă fac dribleuri prin piețe Și folosesc Viagra? Tu nu știi Că diploma de fabricat copii „Cum Laude” se ia la bătrânețe? Þi-aș face-o demonstrație da `mi-i Că ai să umbli după aia-n

Eu am cules, când se sfârșise Cina, Și firmitura de cuvânt rămasă În talgerele rugii Lui, pe masă, Ca să-mi astâmpăr negura și vina; Eu L-am pierdut cu pâra mincinoasă Și cu ocări am

Uneori ziua, obosită de lumina unui soare Tânăr de Aprilie, se oprește din hârjoana Sinuoasă prin spațiul rotund și finit, Se întoarce prin mine și adună din urmă Rășina - acum deja

I Primăvara Se-anunță primăvara cu-n buzdugan de patimi și rații de căldură în tocul de la uși, iar eu, ca niciodată, de frica avalanșei, adulmec pe la colțuri cu palmele căuș; Mă

O vară ucigașă Împlântă fără milă, La nouăzeci de grade, În trupul meu de var, Un soare fără luciu Și pe cearceaf, din rană, Ca să se-adune bronzul, Mă-nvârt precum un zar. Trec orele

Chiar dacă, prins în mlaștini, grăbesc în taină pasul Și îmi astâmpăr greața cu zeamă de lămâi Aud cum dau târcoale astenici lupi iar glasul Asurzitor al pizmei mi-ajunge la călcâi. Prin

Pe fruntea mea cu poduri de aramă Trec lungile cohorte de cuvinte Spre vârful unde ochiul tău cuminte Se stinge de mirare și de teamă. N-aduc pe tâmple zeci de jurăminte, Nici lamentații

“Primavara” de Cristian Vasiliu Se-anunță primăvara Cu-n buzdugan de patimi Și rații de căldură În tocul de la uși, Iar eu, ca niciodată, De frica avalanșei, Adulmec pe la

Se-anunță primăvara Cu-n buzdugan de patimi Și rații de căldură În tocul de la uși, Iar eu, ca niciodată, De frica avalanșei, Adulmec pe la colțuri Cu palmele căuș; Mă văd ca-ntr-o

Se-mbujorează florile-n pervaze; Ciocnesc în grupuri, zâmbete, amicii Și-n clipele de-odihnă-ale Furnicii, De 1 Mai, în miez, orașul treaz e. Pe malul zării, val de artificii; Din Orient, în

E tot orașul ca un stup de-albine! Mă bâzâie claxoane; niște duri Bondari cu jeep, polen de-njurături Culeg din praf când depășesc pe șine, Iar pietonul răstignit pe muri De ceară, sub

Ai scris sonete și primeștii ovații?; Din palma ta de cerber vor s-adune Un cârd de gâște bob de-nțelepciune?; Și vin să-ți facă noaptea trepanații Prin blugi, madone? Vax!, căci versul bun

Her ankle softly torment on the chest Released my wings so sharpen and so thin Into the breath of spring from east to west And the enchanted world that lies within. Two flowers blink and misty

Ai scos, din mahmureală și lipsă de idei, În ziua ce precede sictirul menstrual, Să vadă iar lumina, amestecul fatal De-amoruri temporare cu draci și Dumnezei. Degeaba stai în poala unui

Aprilie – o horă de petunii; Miresme moi și calde ce îmbată În dimineți de miere câte-o fată Și toți băieții ce-o privesc ca hunii. Se umflă ziua; plouă câteodată Și-apoi iar soare.