Cristian Fara

vom mai vorbi, nu-i așa, despre îngeri ne vom mai certa despre cer vom trece pe tâmple cuvântul departe, înalt într-un zbor târziu înțeles fără voie purtat peste țărm printre nori colorați

în cercul iubirii dintâi orice lacrimă deschidea o fereastră între cele două jumătăți de cuvânt însângerate și neîntelese încă ningea... între noi peste zidul întrebărilor noastre - timpul -

ne-am putea întoarce spre aceeași fereastră dintr-atâtea deschise în tăcerea sărutului mimat pe o aripă pentru cine? îngerul rătăcit în culoare îngerul mângâiat în neștire ori îngerul...

unde vrei să mă-ntorci înapoi unde vrei să mă duci înainte tu nu știi că-n povestea mea - timpul e un șir nesfârșit de cuvinte? sunt un val fără țărm pe ocean întâlnit când cu razele-i Luna îl

Pe aceeași linie curbată mai întâi de Nichita citesc două poeme străine de dragoste zâmbesc virgulei cu două puncte și o paranteză: un pas mai aproape de orizont - un pas mai departe de

O secundă pe stradă te oprește atât pentru îngeri e mult te-nclină, ascultă, zâmbește și treci mai departe-n tumult prin porțile-nalte te cheamă lumini pentru vii și-adormiți din pași de

Îmi iartă tristețea femeie din cercul zăpezii dintâi te-ntoarce pe mica alee așa... în privire-mi rămăi versul din noi ne imbată versul de-afară e gol frunza foșnește înceată și ea în

Eu nu sunt decât o fereastră deschisă adânc spre tine însuți visele tale în câteva glastre înfloresc și mor sub lacrimile mele nu te opri eu... nu sunt decât măsura aripilor tale

Locuiam singur în două camere într-una se auzea marea în cealaltă mă auzeam eu între ele un zid de șoapte mai vechi pe care-l atingeam uneori cu rama ochelarilor ca pe un obraz…

Un înger bătran pe drumul destinului s-a împiedecat de o treaptă de aur lucitoare, sterilă, perfectă l-a durut cât a spus: te iubesc și-a murit... mai departe

Pași pe nisipul cuvintelor mele valul i-acoperă-n grabă cu scoici moarte și sare Aripa brizei taie liniștea nopții peste-ntrebările răsturnate la celălalt capăt al digului Îndepărtată, pe

Vom privi de pe stâncile înalte Cum marea va rupe visele noastre Într-o singură îmbrățișare Vom certa în joacă vântul Ce ne va căuta în nisipuri Vorbe dulci și mângâieri Ne vom întoarce în

Linia Nu putea trăi decât în acvariu întâi i-am făcut unul scump apoi l-am scos din casă l-am dus la bibliotecă și la catedrală plecam spre răsărit mă întorceam spre apus am numărat

Rănit de plecări în apusuri senine de înger purtat în deșert peste zări în clarul de Luna cetind fără tine aprinse chemări am ars întristările, torțe în mine am stins cu o lacrimă stelele-n

În căutarea florilor purpurii Iubirea s-a ridicat sprijinindu-se pe umărul meu, batrână. Ne cunoșteam de copii. Am alergat împreună peste câmpiile albastre ale viselor, căutând florile

Azi vom vorbi despre iubire… pentu că plouă dar mai ales pentru că nu știm nimic unul despre celălalt ne vom răsuci pe cărarea îngustă ușor desenată de Dumnezeu între viață și moarte pe

Uneori ești alteori sunt e posibil să fim înteleși în visare pe aceleași cărări mesagerii ne vin și în sânge ne-mbată o înceată chemare numai steaua s-a stins în ferestre de

1 leu 10 lei 1 leu 10 lei si ardeii de ieri vorbeau ruseste din umbra televizorului umpluti cu orez - nu i-am mancat 1 leu 10 lei 1 leu 10 lei nu va urcati pe statuie se filmeaza mirese

Privea ușor spre stânga-n altă parte Deasupra peste îngeri și mirese Care plecau fără să fi venit Era bâtran de gândurile acelea sau asculta fântana-nmărmurit ca sculptorul nebun ce l-a

apoi l-au legat la ochi si l-au lasat sa zboare prin camera lovindu-se de pereti vantul a deschis fereastra putin cat sa ii fure o lacrima, tavanul s-a facut albastru ca sa il doara mai

Astăzi m-au speriat de toamnă o sută de ciori deodată m-am întors la casa pustie am deschis cercul iluziilor și am citit despre îngerii proaspeți, programabili duminica la ora

Decât să cadă-n noapte peste umbre le-au spus profesorii, mai bine, râzând, în plase de mătase îl prindeți, obosit de vise, cu aripile-ntinse ...de un deget pe florile închise în amurg să nu