Cristian Fara

Prinși în crengile primăverii înflorite și întunecate între cele două ferestre din fața aceluiași vis ne-am așteptat lăcrimând înainte de a fi amandoi ca un zid de cetate ridicat din

Taci!… Zeul a adormit între noi Rezemat de ultimul vis despre tine – N-atinge întristarea rămasa pe foi Jumătate din mine În cercuri se-ntorc pescărușii-napoi La hrana de stele bogată Ce

anotimp certat și bolnav cu îngeri obosiți și murdari ce se târăsc peste cer poezia destrămată și rea ținând calea privirilor gânduri învinse de păsări timpul, timpul sărac ucigând pentru

Eu sunt Poezie de ( ) Eu sunt... dulce-amara cafea pe care-ai băut-o doar ca să-ți citești destinul în ceașca pe care n-ai spart-o încă... Nume: trestia May 24th, 2001 10:04

În dreptul Lunii îngerul mării l-a lovit pe îngerul țărmului cu razele grele de sare noapte cu noapte crestele călătoare ale fiecărui val i-au sculptat aripile șoptite mai întâi - a

uzate: iubire, inger, aripa, zeu copac, inima, floare, eu preferate: metaplasma, neuroblast, dihibrid, u(?) monoploid, histeralgie, ok, LoL, you uitate: noi ............... bibliografie

Inima camerei mele - din est - s-a oprit am deschis fereastra peste pervazul de sare ca unui pick-up defect i-am rotit discul timpului de la albastru la roșu sângeriu prea repede, uneori

Azi am cules liliac pentru acasă de stâncile înalte pe cetate m-am cățărat cu fluturii în păr și palmele-mi ardeau a primăvara copacilor răniți de-acel blestem al florilor jertfite – pentru

Copacii au înflorit peste inima mea dar roadele lor vor fi acre și mici surâd destinului cu un vis dulce și roz în care nu îmi pasă dacă mâine voi fi mai mort decât azi nici dacă poezia

Coloane de îngeri Mărșăluiesc prin pereții încăperii Înghesuiți Călcându-se unul pe altul pe aripi Uzați de prea multă folosință poetică Împinși de la spate de inima ta închisă Între gratiile

Ploaia risipită Înaintea nașterii noastre Ne alungă acum Din sufletul anotimpului Să înflorim Peste rănile ochilor tăi A mângâiere Hrănește-te Cu tremurul morții noastre. Mi-au spus

Au înflorit copacii-îngeri... iar Să ne îmbete-n noapte și visare Parfumul lor e cel care ne doare Când ridicăm iubirilor altar Se-apleacă-ncet spre noi a mângâiere Și floarea albă-n creștet

Stăteam pe marginea sufletelor noastre Cu mâinile întinse, peste prăpastie, unul spre celălalt Ca și cum nu ne-am fi întâlnit niciodată Am fi putut zbura, dar aripile noastre întinse Ar fi

Așteptam pe marginea universului meu lângă ultimul semn adânc al intristării, soarele roșu se oprise acolo mângâindu-mi tâmplele a despărțire Am potrivit lumina a dulce-nserare, am lăsat

Nu am crezut că ai să vii am pus câteva stele în câteva cutii care s-au răsturnat mai apoi peste masă Ard, una câte una când le ridic în palme spre a le privi n-am crezut că ai să vii

Privește pădurea, sagețile geților l-au găsit pe Zalmoxis! sângele lui este printre culorile toamnei privește pădurea, cea galbena de arama și stropii din sângele zeului, Septembrie e

Pașii mei urmăresc liniștea – Liniștea sufletului meu Se lasă o dată cu mine-n genunchi Privește o dată cu mine la zeu Nu-ntâlnesc decât liniștea Liniștea sufletului meu Măsurată-n căderea

Învățând pe ce drum să te-aștept mai întâi învătând să mă minți ca și astăzi: rămâi cu mine adânc în sufletul clipei în care cuvintele, două, au fost rupte în adins de tăcerea-ndepărtatelor

Între a fi plecat și a nu fi fost niciodată eu sunt ceea ce tu nu poți înțelege chiar dacă prin sângele nostru curge aceeași iubire otrăvită de aceeași eternitate.

Și umbrele cerului înaintau Peste nepăsarea copacilor Tropotind a înserare Râul curgea răsucit Între cele două vârste ale pietrei: Stânca de o parte, nisipul de cealaltă Un colț de zăpadă

Primăvara s-a urcat Prin rădăcinile copacului Până la mine, O pasăre se cuibărește În locul inimii mele, Mugurii mi-au străpuns aripile, Vor înflori prin mine... Iată, sunt Un înger viu.

Menu – File – Save Voi închide clipa aceasta Între două eternități – absolute, Repetabile, disjunctive În sufletul meu electronic Scurtcircuitat de curând Acoperit de cuvintele

Și dacă-nfiorarea a reclădit castele și dacă paradisul l-am părăsit cândva pentr-un cuvânt să moară miresele de stele cu rochiile aprinse de nepăsarea mea? Mai bine peste masă să se

N-am fost pe chat, Femeie, \'n-seara asta N-am fost niciunde, dacă vrei să știi N-am călcat pragul vechii colivii - Eu nu-nțeleg geometria asta... Versific prost, sunt fraier-cognitiv Mă