The morning sun

frumos discurs despre fericire, stenic și senzual. Cu stimă!

n-am rezistat până la final. nu am căscat, dar pur și simplu...

la pumnul inexpugnabil m-am gândit că ar fi fost de preferat simplitatea declarării curate. adică academismul ăsta năruiește tot ce putea fi emoțional și verosimil.

are câteva părți f bune, din păcate însă, restul se transpune prin prețiozități și logoree, să nu mai spun că are structura unui text de oracol, e-dragoste dot ro, gen.

e un text chinuit de pusee liricoide. spre exemplu, aici, daca ar fi asa, fara ultimul vers:

\"îmi place că mă urmărești prin cameră cu coada ochiului
când spăl pe jos
și spun ridică și tu picioarele
să dau și pe sub tine\" - ar fi mult mai elegant, mai expresiv si ar contine mult mai multa poezie decat in varianta originala:


\"îmi place că mă urmărești prin cameră cu coada ochiului
când spăl pe jos
și spun ridică și tu picioarele
să dau și pe sub tine
sub tine e iarnă mereu \" - cu acel vers final, liricoid si vag concluziv, de shlagar, gen. si pe principiul asta ar putea fi curatat tot textul. desigur, tu n-ai sa faci asta

finalul nu l-am prins, de ce s-a uitat la sapca si nu la palma mainii drepte - la Manuela, cum ar veni?

***
e ok! retin, ca deosebit>da, tu ești o cameră drăguță la prima vedere, orice femeie ar sta liniștită în ea, până când din curiozități specifice deschid tavanul,

La multi ani!

carmen ne propune aici nu un poem ci o adevarata placheta de versuri,un text
narativ,în tonul prozei poetice
pagina de jurnal intim,gratios,feminin ,unde sentimentul amoros si un \"EL\" sunt fixati pe lamela unui microscop bineintentionat si scris cu cerneala de trandafiri de catre \"o femeie simpla care iubeste\"
retin unele straluciri diamnatine ,de adevarata poezie :
\"cum ma priveai atent de frica sa nu ma scapi/pe jos ca pe un pahar de cristal ...\"
\"si spun ridica picioarele /sa dau si sub tine/sub tine e iarna mereu\"
\"îmi place colierul tau/cu motive maya/pe care este încrustat si un sarut de al meu\"
\"îmi place poemul acela dement scris cu pixul albastru/de la sâni si pâna la abdomen/se termina pielea si tu tot scriai\"
\"îmi place pielea ta alba,subtire/ca un giulgiu numai buna pentru moartea mea/
m-as întinde în ea si as sta sa mor acolo/an dupa an\"etc,etc...
poezia deci nu este absenta din aceasta ametitoare însiruire de sentimente si emotii dar pe alocuri stilul este au ralenti,dulceag,plat si cu clisee(orice întâlnire cu tine este o carte nescrisa,îmi placea sa te sarut...) care permit relansarea unor versuri mai intense ,de calitatea celor citate mai sus
care demonstreaza ca poeta stie ce are de facut cu acest talent cert si promitator
poemele prea lungi sunt periculoase à mon avis
la multi ani

încerc să privesc detașat în acest război de trăiri, naive atât cât să surprindă un zâmbet, nimic nu e colorat în gri, totul e sau alb sau negru, lucrurile sunt clare, nu prea e loc de întors; da, miroase de aici a moarte, a iubire, un text fără final, ultima strofă ar putea fi foarte bine pusă oriunde, aș miza pe strofa asta pentru încheiere:

îmi place pielea ta albă, subțire

ca un giulgiu numai bună pentru moartea mea

m-aș întinde în ea și aș sta să mor acolo

an după an

La mulți ani!
amical

daca-mi aduc bine aminte
tot dintr-un text
selectasem un pretext


ce selectez acum
chiar mi s-a intamplat


\"1
îmi place de tine că-mi cauți casa pe google earth
și mă cerți de ce nu am mers pe la semaforul x
și m-am întors pe alte străzi
2
îmi place de tine că mă conduci mereu la gară
stai pe peron fumând uitându-te după mine
eram în papuci fără toc, rochie turcoaz cu galben
ai făcut două poze cu mine pierzându-mă pe calea ferată
exact cum mă pierd pe șira spinării
3
îmi place cel mai mult cum mă săruți la gară
și mă ții strâns lângă tine
ca pe o valiză plină cu aur
cum povestești despre tine când erai mic
și ai uitat bagajul în tren\"

silviu,
nu e vorba de nicio fericire aici, dar dacă așa răzbare, tot ce se poate să fie prinsă într-un mimetism ciudat și să devină inobservabilă.
mădalina,
până la final mai era o strofă, se vede că te-a obosit deoarece ai dat citat greșit
\"miezul din sinele tău/ inexpugnabil\" ci nu pumnul, dar oricum mă bucură răbdarea de a citi.
laurențiu,
dacă zici tu prețiozități pe mine mă bucură, deși poemul l-am scris într-o manieră extrem de simplistă.
petruț,
camera este drăguța, destul de adâncă, destul de înaltă pentru a mă risipi în ea.
angela,
ai dreptate, că poemele lungi pot fi adevătare capcane, și că ai remarcat banalitățile prin care cred că au trecut mulți dintre noi, nu se poate să nu ne fi lovit vreodată de ele, trebuia să le pun, pentu că fac parte din text, pentru a lăsa loc de mai bine.
albert,
ai remarcat bine că poemul nu are final, nu are final, deci spun, din simplul fapt că nu e terminat, sper că ți-a lăsat senzația unei povești neterminate.
mircea,
\"oameni-fapte-întâmplări\", ecouri cu rezonanță fix în viețile oamenilor.
eugenia,
mulțumesc pentru recomandare, textul cu micile întâmplări a produs efecte diferite, ceea ce este cât se poate de uman în acest amalgam de sentimente.
mulțumesc tuturor pentru răbdare
mcm

Mi-a plăcut tot și l-am citit pe nerăsuflate. E de o sinceritate captivantă. Totul plin de nuanțe din ce în ce mai pline și mai surprinzătoare. Mă întrebam câți au curajul scrierii unui asemenea poem fără mască, eliberat de orice constrângere.

Felicitări, Manuela!

(+) Mie mi-a plăcut stăruința căutării unor sensuri în banalități, pe care le întorci tu pe alte fețe într-un stil propriu. Se citește ușor, lasă o amprentă caldă, nu fierbinte, nu usturătoare. Nu te lovește, ci (îți) vorbește. Este aici reflecția unei construcții de om, în care virtualul face parte din corpul său. Am impresia asta în urma unui joc plăcut de extensii pe axele aproape/departe, real/fantezie, natural/artificial, acum/oricând, înăuntru/afară.

(-) În prima zi / 15 mi-a sărit în ochi „mai te uiți”. Adverbul „mai” se pune după pronume. La fel și în A doua zi / 14 „nu mai mă învelește nimeni”, „nu mai îmi este foame”. Ce-i drept, în limba vorbită, apare și înainte, dar dă o notă de absență de la orele de gramatică. Sunt foarte mulți „mai” în text, precum și alte cuvinte care se repetă și pe care le-aș mai sublima pe ici, pe colo.

roxana,
e un poem citibil fără mască de oxigen, e nevoie doar de răbdare.
monica,
așa este, se citește ușor, nu am căutat nimic artificial, poate de aici simplitatea, iar axa real/fantezie predomină. am să revăd textul azi, să mai curăț din \"mai, că\" .
mulțumesc

pot sa spun si eu ce \"imi place\" mie, la poemul tau? :))
imda, deci imi place toata curgerea asta de cuvinte ce descriu dragostea asta a voastra, tot dansul iubirii asteia dintre voi doi...
cred ca imi place cum suna a iubi si a fi iubit, in suflet la voi!
imi place ca oamenii isi spun astfel de lucruri!
si imi mai place senzatia cu care am ramas dupa ce am citit. nu cred ca stiu ce ar trebui sa va urez acum...la multi ani placuti, la modul acesta? habar nu am!dar mi-ar place sa auzim numai de bine...

un poem pe care l-am gustat, îmi plac ironia, practica oximoronului, tehnica flash-ului...

diana, cătălin

nu se mai poate
nu se mai poate
este ca și cum aș bea liniștită cafeaua
în paharul negru de plastic nescafé
cu țigara la jumătate
când deja am trecut bordura
pe strada cealaltă
când deja am trecut granița
în țara cu multe fructe sălbatice
încep să simt frigul
te văd și pe tine fumând într-un loc
întunecat aceeași marcă de țigări
băutura ușor mai fierbinte
când încerc să-mi dau seama
dacă ești încruntat sau nu
exact în momentul astă
de maximă puritate
se întâmplă

In pofida micilor imperfectiuni si a debitului de Amazon,poemul are calitati indeniabile;nu pot sa nu recunosc farmecul colocvial al acestei infaptuiri lirice,tot acest ritual captivant,arta disimularii de marca postmodernista(\"De ce iubim femeile\").Persevereaza si concentreaza!

rodica,
mi-a plăct expresia ta \"debitul de Amazon\", așa este, uite o parte din continuare.mulțumesc pentru semn.

mă gândesc la tine aproape
în fiecare minut
ca dependenții de heroină
dacă nu ești lângă mine
am nevoie de o centură de forță
să nu-mi iasă viscerele alandala
mă leg cu o sfoară pe inimă
în ochi niște țăruși de metal
când nu sunt cu tine
parcă aș fi tu
îți imit mersul
gesturile ample
beau cafeaua ta preferată
fumez țigările tale
ascult muzica ta
doar doar
nu mai am nevoie de tine
6
Dumnezeu trece nonșalant prin mine
nici el nu știe cine sunt
de asta de iubesc
pentru că încalci toate regulile
și legile fizicii
dacă aș avea un magnet
în loc de ficat
poate ai sta lipit ca pilitura de fier
să te fărâmițezi
și să dormi
să dormi
să dormi
doar în mine să dormi
7
îmi place că nu ești om
și ai 100 de stări de agregare
te iubesc pentru că în tine
nu curge nimic lichid
ci o formă superioară
de viață
8
la tine între coaste
mi-ar plăcea să stau ca o larvă
un milon de ani și mai bine
să nu ies niciodată
în tine să fie și ziua și noaptea
și mama și tata
9
am picioarele înghețate acum
podeaua e un fel de calota polară
sub mine sunt multe vietăți
urși polari cu pui și mulți pinguini
un spectacol fascinant
de lumini și umbre
chiar în fața mea
aș vrea să te sun să-ți spun
vino și tu
dar e prea devreme
te las să dormi
10
te-am iubit în 783
când nu erau locuri
te-ai lăsat pe spate
să te faci scaunul meu
aș fi stat în autobuzul ăsta
până dincolo de orice uscat
aș fi șters stațiile de pe hartă
să nu mai oprească niciodată
să te țin în brațe așa mult
înfinit de mult
până când moartea ar fi gemut în noi
pentru o gură de aer