Despre târziul lucrurilor

timpul s-a schimbat
anotimpuri aglomerate
ceas trecător
minut cu minut

zi după zi
veșmântul e altfel
de cum îl știam
când l-am cunoscut

Călin, pentru mine tarziul lucrurilor este prezentul fără inimă...un fel de calul călare pe calul călare pe calul călare pe...cal...:)...un text bine scris...(acu\' rogu-vă, să mă-mpuște repede cineva, până nu mi se face frig)...

sa ne incalzim sufletul la inceput de toamna cu poezia lui Calin Samarghitan, chiar daca inca nu ne e frig incep deja sa cred in metamorfoza in ciocirlie,
incep deja sa cred ca nu sint de-aici.
repetitia aceea m-a convins de la prima citire, sa stii..:)

Dănuț, pașii tăi i-am simțit mereu aproape. Da, suntem corăbii prin \"anotimpuri aglomerate\", suntem mereu altfel decât așa cum ne-am cunoscut.

Ioana, sunt gata să învăț lecția despre prezent, și cea despre calul călare, și cea despre cerc, și cea despre frig...

Corina, da, nu e niciodată prea târziu, întotdeauna este exact la timp.

Vă mulțumesc pentru semnele lăsate, care înseamnă foarte mult pentru mine, pentru gentilețea trecerii și pentru că mă țineți aproape, fiecare de la depărtarea lui.

eu zăresc aici o vagă melancolie a vârstei.pe zi ce trece lucrurile devin târzii, \"timpul soarelui\" rămâne în amintiri, în colind.
ce lungă este viața privită înainte copilărie, ce scurtă este când o privim în urmă, spre bătrânețe, cum constata și A. Schopenhauer.
probabil cândva , doar ecoul cântecului va străbate la noi, cântecul ce l-am cântat odinioară și-atunci vom simți că e primăvară, că suntem ciocârlii ...

un text cu nuanță de septembrie,așezat între \" timpul soarelui\" și \" colinda perfectă\"

citit, plăcut,
Narcis

Călin, atunci când ne îndreptăm gândurile spre viitor înseamnă că acolo, în noi, mai există o portiță spre anotimpuri închipuite. Și că, da, toate se întâmplă la timpul lor.

maria

Ei, Narcis, melancolia! Ecoul acela al cântecului îți umple fiecare zi și intri în iarnă cu brațele pline. E frumos. Eu o văd ca pe o poezie foarte optimistă. Da, datorită ciocârliilor.

Maria, îmi îndrept gândurile înspre viitor, dar și înspre toate direcțiile deodată, căci peste tot există ferestre. Chiar și spre trecut.

Vă mulțumesc pentru popas și mă bucur pentru ecou.

Îmi place cum liantul dintre aici și acolo, dintre prezent și tîrziu se face printr-un cîntec (și nu oricare; unul al ciocîrliei, al creativității). De asemenea, întorsătura întrezărită-n inima lucrurilor complinește ideea poetică: nu veșnicul anotimp al tîrziului, ci tîrziul lucrurilor. Frumos.

sfârșitul poemei este pueril
naiv

“Vom crede că nici nu suntem de pe pământ
și că ne-am transformat
direct
în ciocârlii.”

și nu are nicio logică sau cel puțin eu nu o vad adică
vom fi o rasa de extratereștrii ce se vor transforma direct
în ciocârlii – trebuie să recunoști călin că nu este cea mai fericită exprimare

și nu văd ce legatură are cu restul poemei

apoi titlul: “despre târziul lucrurilor” mi se pare forțat poetizat în
stilul anilor ’50 un soi de clasicism al vizionarismului
romantic

apoi “frig lepădat în paturi” sună inestetic eu sincer nu înțeleg absolut nimic
din mesajul pe care ai vrut sa-l transmiți cititorului e un talmeș
balmeș despre veri târzii despre apropierea iernii și așa mai departe

nu știu dar în opinia mea textul acesta este un echivalentul
unui coșmar cu o stranie viziune a imaginii și a limbajului

un poem care nu transmite nimic
absolut nimic

Mulțumesc, Iarina, pentru popas și reflecții. Ai amintit câteva ”lucruri” importante ale poeziei. În plus, ciocârlia e și un simbol al sacrificiului. Interesant cum zici de ”întorsătură”, căci, așa cum spui, anotimpul e mereu tânăr. M-am bucurat că ai trecut.

Am gustat și eu din rodii, dar fără să știe nimeni.

Marina, o stea din partea ta este deosebit de onorantă și înseamnă foarte mult pentru mine. Mulțumesc. Deschiderea spre miracol, îmi place să cred, ține de identitatea noastră umană.

Am să rețin ideea de titlu de volum, deși mai am mult de scris până acolo.

Tandru și melancolic ne despărțim an de an de mirosul fraged al verilor târzii, așteptând gustul de rodie coaptă al toamnei ce îmbătrânește în iarnă. Ca și cum am ocoli cu gândul planeta de uscat și ape, ne retragem sub pături de nea înmugurind în stele de gheață. Șoptind cuvintele magice ale colindului, vom căuta să unim albastrul cerului cu albastrul sufletelor noastre.
Vom ieși din hibernarea viselor cu aripile deschise spre primăvara din înalt, care ne va primi ca pe niște ciocârlii de foc, botezate în lumina lui Prier.
Vers magic, sentiment profund de contopire dintre omul umil, plecat destinului, și pacea toarsă-n cupe de mister a vieții.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Domnule Emil, dacă gândurile mele v-au făcut să scrieți așa, nu pot decât să mă bucur. Ați transfigurat și preluat stările și știu ce înseamnă aceasta, căci o \"pățesc\" și eu de multe ori. Ați remarcat plecăciunea noastră în fața \"destinului\", pe care am vrut să o pun acolo. Ați spus \"magic\", \"cupe de mister\", să știți că am tresărit, am vrut să fie și puțină magie. Onorat, vă mulțumesc.

Ladies, gentlemen, mi-ați oferit o seară frumoasă.

Cu riscul de a strica seara frumoasa, trec si eu pe aici...
m-ati dus direct in primavara! am sarit frumos peste verile tarzii, peste toamna schimbatului de ceas; am poposit putin in lumea colindei perfecte si ne-am stabilit in paradisul ciocarliei. frumos, dumneavostra sunteti ceea ce eu numesc un \"scriitor\". pentru momentele de genul acesta (si pentru ca v-am citit si proza desigur:))

v-as da si eu o stea, da\' n-am de unde...

Teodor, eram cu proza ta sub mouse când scriai. Știi bine că niciodată nu strici. Chiar ai sesizat că totul pleacă de la schimbarea orei de pe ceas, preludiu al venirii iernii. Mă faci să mă fâstâcesc puțin și să mă hotărăsc să-mi și scriu, totuși, părerile cu privire la scriitura ta. Îmi place să cred că și tu ai văzut un paradis de ciocârlii. Este și pasărea care poate imita orice altă pasăre.

Domnule Calin mi-a placut textul. Preferatele mele\" Vom crede că e mai albastru
vom ști că e mai aproape
vom inventa colinda perfectă
care să ne aducă aminte.
Vom crede că nici nu suntem de pe pământ
și că ne-am transformat
direct
în ciocârlii. \"


Totusi o intrebare offtopic.Cum pot sa fac sa inscriu si eu texte in biblioteca? Chiar as dori sa inscriu niste texte de ale domnului Dan Iordache. Scuze pentru disconfortul creat.

Alexandru, mulțumesc pentru intervenția ta, iar opinia nu poate decât să mă bucure. În privința bibliotecii, cel mai bine este să întrebi un editor, care să-ți explice.

Am tot vrut să-ți spun: Cantoriu mi se pare un nume tare interesant.

toate verile-s târzii, debut clasic, simplist spre explicit, nimic nou sub soare, toare verile-s târzii. frapant este versul al 2-lea:

aproape de iarnă dăm ceasul înapoi la timpul soarelui

care este forțat, deci nu iarna ci aproape de iarnă, iar timpul soarelui este un fel de opus timpului nopții, sau anotimpului cu soare, in fine, dacă nu m-am exprimat coerent offtopic, e o așa debusolare în poem că nu mai văd bine.

Mulțumesc pentru opinii, Carmen. Vezi un pic că Teodor Lesenciuc a intuit de ce vara-i târzie pe ceas. vara e întotdeauna mai târzie cu o oră, dar nu mă supăr că n-ai înțeles, fiecare avem unde diferite de percepție. Mai treci! O să-mi fac o cruciuliță în calendar când o să-ți placă ceva de la mine, dar nu mă grăbesc, încă nu mi-am cumpărat nici măcar carioca pentru asta, deci avem timp.

< vom crede că e mai albastru
vom ști că e mai aproape >

Mi-a fost bine în \"târziul lucrurilor\" unde trupul devine parcă efemer, unde doar spiritul nu dispare și nu se schimbă printre cuvintele de o sensibilitate aparte ca un cer bleu dincolo de nori când omul a murmurat: \"Doamne, vorbește-mi\" si o ciocârlie s-a auzit cântând...

Cu pretuire,
Ama

Mulțumesc Adriana, mă bucură semnul tău și mai ales că am \"trezit\" astfel de lucruri. Da, e un trup efemer, și multe alte lucruri odată cu el. Ne mai citim.

chiar daca tarziul lucrurilor se intampla de regula in anotimpurile tarzii, ce ma surprinde pe mine, personal, aici, e starea de inaltare pe care mi-o ofera cuvantul. toamna, anotimp static, patima si rug, gand ratacitor si totusi uite, datorita acestora, putem spera, crede, ca o desprindere de pe pamant e zborul, o inaltare demna de Lumea Pasarilor!
ce poate fi mai amplu de atita?!
apoi: ce poate fi mai adevarat, mai curat, mai implinit decat ca in memoria aducerilor aminte stau colindele..
sigur va fi mai albastru, sigur vom fi mai aproape...

Linea

Mulțumesc Linea, este un sens pe care am vrut să-l imprim. Deși târzii, anotimpurilor le pot crește, totuși, aripi. Colindele se apropie și ne va fi mai dor. Și mai albastru, desigur. Și mai aproape.

Alex, nu mă poate decât bucura faptul că treci. Și chiar dacă nu scriu zilnic, sper să nu-ți pierzi răbdarea.

temporalitatea m-a provocat mereu, pentru ca este paradoxala, asa cum suna si in aceasta poezia unde protestul implicit prin metafora suna greu, cu o sabie ce taie chemand la razboi, mie poezia imi spune: hai sa ne luptam cu timpul... Culoarea, si cantecul razbat alene acest razboi, un imn de lupta care, antonimic, canta despre nastere divina (tema colindei)... Fiinta, ciocarlia, suna animalic, adica fara a putea fi domesticit, salbaticia libera in aer albastru... Mmmm, miroase bine tot sensul si mesajul poeziei...

Ioana-Camelia sunt plăcut impresionat, este într-adevăr un soi de luptă cu timpul, unde culoarea și cântecul, arta în genere, își au locul lor bine determinat. Ai găsit ceva din căutarea colindei perfecte. Dar cel mai mult m-a impresionat faptul că ai văzut ceea ce ai numit \"sălbăticia liberă în aer albastru\". Exact despre asta e poezia.