Ioana Camelia Sîrbu

savurez sunetul clipa zâmbetul cu buzele tale întind fărâmituri de pâine porumbeilor pun mângâieri lângă te iubesc nu se poate scăpa viu dacă nu capturezi palma înainte de a o trânti peste

azi noapte s-a dezbrăcat de stele lună echinocțiul a hăulit cu litere mari nemarginirea sufletului vid plin între a mimat fericirea cu luna plină de care-mi prindeam dinții colții gingiile funebru

înstinsă fiorului la tălpile nordului sculptez aripi zborului cu fulgul ușorului cu spinii carnalului dezbrac pisc dorului doar s-arunc amorului golul sec al scorului în muza

mă judecă doar cu ștampila de vinovat din fiecare colț împletește firele să mă încâlcesc degeaba mototolesc hârtiile cu decizii judecătorești degeaba acopăr deznodământul cu corector mi se

ar trebui să mă ierți te-nlocuiesc cu inspirația te locuiesc cu mine-n poezie te zbor prin adierile de la marginea unei păduri până-n largul unei câmpii ar trebui să mă iert din iertarea ta

în fiecare din mine strălucești a cititor strălucești cu buzele înmărmurite de surdina arderii mocnit lacom sacadat perpetuu când ochiul tău sens mângâie retina cuvântului meu vuiesc a ființă

nu mi-ai spus că pleci că stai peste program că vii târziu în noapte nu mi-ai spus că vei uita să îmi vorbești să mă iei in brațe la sărut nu mi-ai spus că-ți vei face datorii amintirilor mele că

priveam albastrul mării din cafea cu soarele știam că îmi iau la revedere când îi spuneam încântată de cunoștință mai sper să nu cadă din stâncă cai putere meduze persei albatroși cerul seamănă

te aștept din datorii karmice devin pâgana tuturor huiduind prin sâni apocalipsa feminismului misogină șovină rasistă adulând bărbăția în metafore de kafka la un moment dat nu voi mai muri voi

vin să-mi dai cer poruncesc vreau vin să mă ridici cad mă târăsc mă smucesc refuz vin să-mi spui pe litere "Eu nu am alfabet" vin să-mi ungi sufletul uscat imposibil decadent murdar fă-mă Doamne

am gura uscată de treflă setea îmi stoarce inima de albastru regal iubirea ar putea locui în roșul literei stacojii cruțată pentru numele vinovatului ar putea locui în verdele din malachit scurs

sărutu-ți mi-ar opri punctul să cadă pe timp să nu murmure vreodat` cuvântul sfârșit prin buze ce sensuri destăinuie răvășit în același perpetuu singur contratimp brațele tale-ar aduna

noaptea și așteptările mele stau comode în pat lângă tine prefer tăcerea în ultimele brațe sub plapumă frigul îmi ține trupul sub o nuanță de singur îmi place să-mi cunosc culoarea din ochii

buza ta lângă buza mea formează lanțuri muntoase de putere permit vocalei să-și găsească loc între consoane născând silaba și puterea pronunției din brațele deschise ale cuvântului vocea ta

prinde-mi fluturii-n piuneze sub ochii tăi de diateze dă-le polen din versuri treze de privire să se minuneze în valsul de sub metereze le cad aripile-n asceze scăpându-și cardiac viteze

a venit noaptea amanta mea călare pe luna care mă strangula de cuvinte cu întrebări conjugându-mi depresiunile cu ielele depresiilor am privit-o cu nesaț prin colții lupilor sunt regina după

te citesc martir prin mine însămi din silabă-n silabă cu așteptare legată de mâini mă ard literele tale ca un înger întunecat de nori împrumutat cearceafurilor tu dormi mereu cu noaptea

mi-am vândut buzele tăcerii să nu bruiez singurătatea ta comodă nu mă strânge-n brațe cu ea nu nu tristețea mi se pisicește cu reproșuri geloase privirea mi se unduiește pe orizontul dorului nu

te voi scoate din litere te voi sădi în pământul instinctului în singur înghesuiala e delirantă dacă ți se va părea că-mi desfac picioarele iluziei vei ști cu coada ochiului că sunt un

îmi scriai poezii cu sensul buzelor tale îmi ondulai orizonturi de protecție astrală în părul mângâiat de privirea ta în jurul inimii din spatele sânilor prin brațele tale goliciunea își credea

prinde-mă de mijloc ține-mă de suspin pronunță-mi buzele în poezii ascultă-mi inima cuvântului cu ode fiecare centimetru de mine pulsează-n vene sub așteptarea unui sărut prinde-mă de

cuvântul își muscă buzele între noi își tace conversația strălucește înghesuit de colții promisiunilor face amor în subconștient cu toate sensurile ce le-am fi putut înfăptui dacă m-ai fi

gravitația este circumstanțială neagră vie naște o retină regină iubirii distanța pârguiește durerea în inimi de găină în sânge de capră într-o incantație cu sunete mârâite perfect nu

privești adâncul cu o voce ridicată când te vede înapoi rugăciunea urlată sacadat pe viață rănești cu animalele când dai cu piciorul în ușă sunt prin departe în undeva agățată de litera