preludiu la o aburire prematură în cromatică de mărțişor
poetica benevolă a dezmățului pluvial trezeşte în vechi brazde din vecini paşii de altădată, căderea din grație şi balastul de probă reducția noastră din chihlimbar, cu statut, cu pretenții,
am lăsat frigul să își înlăture curajul într-un crater bilunar
uite orele se fâstâceau și la tine începea să miroasă a lemn dulce. îndrăzneala de a vrea să fac duș la tine m-a adus în situația în care deschid robinetul și încep să descopăr că roger waters
mofturi din rotulă necesare pentru o gleznă subțire
am o poezie, de fapt, e vremea să o lămurim, nu am chiar o poezie, și acum conștientizez că, de fapt, ceea ce dețin este de fapt chestia aia de care mi-e teribil de teamă că mă va deschide
aforismu' n-o muritu doar nițel o huzuritu
Împotriva poeziilor frumoase şi inocente am un junghi intercostal care nu mai trece de când la fund de lac negru, cu piatră de moară la gât bolboroseşte eli, eli, lama sabachtani urâtul ciumeg,
cântec cu obârșie celebră dar momentan nerevendicat
ai venit în an sihastru dragoste cu damf de râie ca un pansament emplastru primei mele iubiri șuie clopoței, monede și cinele cădeau din cer ca frunza renegată ai venit în an sihastru dragoste
fiecare prognoză meteo ascunde în codurile de culori câte un psalm (ca și primul cuvânt din fiecare strofă)
Doamne, când tu îmi spuneai că dragostea noastră are toate premizele să devină a treia putere în stat: președintele țării, care, din fericire, se exprima prin tăceri, rapidulețul și
lacrimă sadea la fereastra mea, ghici ploaie rece ce-i
jeannot raspunde sec: nu! gemenii nu mă moștenesc, jeannot era cât se poate de steril în parisul acelor ani, dar mie tot îmi place să o ascult de pe divan și sunt conștient, cât de cât, că poate
pastel pentru primul muzeu universal dedicat operelor de iarnă
zăpezi colosale peste bucurești. e vremea să vină din nou vremea când dacă dai cu bulgări în mine nici nu mă mai jignești o mână atentă, precisă, desigur, presupunând că mă nimerești, pe o vreme
Doamna care nu vine
aveai pe viață loc asigurat pe miezul lunii și nu pe cornul ei, cum câte unii, după cum umblă vorbele întruna, pentru un loc pe cinste și-ar amaneta chiar muma tu erai tu, fiindcă nici nu-ți
clickbait pentru cei care nutresc gânduri ascunse în direcția aforismului
ieri seară coborâseră printr-o crăpătură de nori în sala de bal, mascații de la poliția de frontieră să salte orice, așa e când ești dat în consemn îi spunea fiecăruia cu care închina câte un
lasă că data viitoare tu o să fii și mai frumoasă, eu o să fiu mult mai pregătit
de fapt noi nu ne iubeam. trepanați fie toți cei care ne-au investit cu sentimente înalte! deși, în după-amiaza meciului cu chile, când tu ai aruncat spre mine cu petul de lapte, iar eu te-am
4 anotimpuri cu mine
Primavară îmi aminteşte de prima iubire interzisă. Vara este una dintre următoarele iubiri interzise. Toamna imi vesteste că urmează revizia anuală a instalatiei de gaze. Iarna îmi amintește că am
zihuatanejo
ia-mă birjar cu geantă frigorifică şi du-mă-n noapte. cât mai departe de locul mortului. iau şezământ, prefer bancheta spate, dar rigoarea nu-mi dă pace. ziceam că mă cheamă marea la ea, ronald
Après le rampage – scenariu pentru tatuatorul meu hipoacuzic
Je t'aime et je t'attends de vorbă eu și feriga atât cât să nu am secrete, dar nici să nu par utilizator de latinească vulgară, chiar dacă uneori începeam prin filix și conchideam prin:
eu zic că și siesta e tot un alibi, depinde de care parte a patului ești surprins
la poartă mi-am scos un scaun de lemn verde, simplu, îmi creșteau șansele să dăm nas în nas când coborai tu golgota cu părul tău enorm și răvășit, de parcă cu tine aluneca tot dealul cu
capcană mecanicā fără momealā și distragere de atenție pe endangered species de la sepultura
te întrebasem dacă nu cumva ai venit să citești contorul pentru că îmi trecuse prin cap secvența comică cu carmen stănescu și jean constantin, quid pro quo de dicționar, iar ca as în mânecă mai
ultima vacanță de vară a victimelor întârziate în vraja lui august
* la prânz nici nu mai intram în casă, până la urmă mai aveam doar câteva ore după care poate prindeam, sau poate nu mai prindeam alt crepuscul, la fel și cu decalcifierea soarelui în care
sonetul omului nou cu reconversie ușoară, din perspectiva cârciumilor tot mai rare și a serviciilor de sănătate prompte
s-a mai închis o cârciumă, ce dacă nu face față plugul de amar, de s-or strica oloaie de potroacă și–ngălbeni-vor foi din calendar când codul de troian se învălește-n jale, și-n abatoare goale
cine refuză lacrimile ăstea primește bilete de protocol la din jale se-ntrupează electra
între a nu privi niciodată limbile secundarului și vara pe pietrele funerare este doar o chestiune de soare și de scoatere din sărite a celulelor și așa nervoase. lumina ne face pe toți
jurnal de front descoperit în situl de pe strada compromisului
sfârșitul a venit șovăielnic, tocmai când trăseserăm linie și calculam ce-am luat pe mere și ce dăm pe pere, deși cercetătorii britanici considerau bigbangul începutul... căzuse o tigaie de teflon
dincolo de conștiința propriei existențe livrești, cineva a semănat cantalup
pe aici pisici nu sunt, sau nu mai sunt, sau sunt, dar nu aici, noaptea zgomotele nu pot fi decât de la șoareci sau de la suspinele mobilelor, până și tu știi că lemnul oftează, există chiar și o
Tablou cu șef de gară
sunt șef de gară, trenuri vin și pleacă, îmi flutur steagul galben doar oleacă (Anton) și le privesc cum iar aduc pe șine cohorte de-amintiri și de suspine.(Amanda Spulber) rămân pe peron cu
când râvnești la femeia unui poet bețiv prioritățile ajung să te definească
când râvnești la femeia unui poet bețiv e destul să o privești în fundul de ochi și să realizezi că predicatul șubred preia rolul de paleativ, încât poate ar fi cazul să ieșiți împreună la o
Câine-Turbat, noul arendaș al Versului Sălbatic interpretând dansul ploii
aici în Versul meu Sălbatic eu fac legea, ostentativ, cu arsenic în apa rară și cu țeavă de metal trecută prin fălcile leneșe ale neaveniților. aici, cântă privighetoarea repetitiv, ca un vinil
