judecată simplă la mormântul ultimului troian pe anul ăsta
nu, nu după vară jinduim, ci după aburul sticlei de vin, după un șpriț alături de un regheton având acceptul marelui anton și el avid să scape de palton, de meșă, cum îi stă bine unui antic
jurnal de front printre lumânări aniversare și miri din marțipan cu nasul ciugulit de sticleți
împotriva inteligenței artificiale am conceput un manifest în vorbe grele, cărora, atunci când tresăreau, firesc, le agățam la betelie ciucuri, le strecuram buiote pline cu aer fetid în călcâie,
câteva considerațiuni despre demantelarea ultimului adăpost relativ
absolut, așa spuneai de fiecare dată când vroiai să convingi; foloseai cuvinte tari pentru aspectele delicate ale comerțului cu lozinci de asigurare sentimentală, altfel chiar te revoltai
mozaic pe faleză din cadavre de timpi morți
scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit într-o sală de așteptare setea, nostalgia după marile culoare ți se ghemuiește senină ca o vină erai intruziv pentru că erai miop, ai fost
un asalt
comandantul, mai punk de felul lui, lua masa la bătături, lăsând varicele pentru spectaculoasele veri în care își împingea iubitele în canal doar-doar l-ar privi de jos în sus, remake propriu și
am murit, iubire, din motive de apus
am murit, iubire, traversând nesăbuit roşul lăsat peste anul sabatic al dragostei, gândurile îmi fugeau la clasamentul final înainte de playoff, la doza zilnică de fortifikat escaladată, la un
preludiu la o aburire prematură în cromatică de mărțişor
poetica benevolă a dezmățului pluvial trezeşte în vechi brazde din vecini paşii de altădată, căderea din grație şi balastul de probă reducția noastră din chihlimbar, cu statut, cu pretenții,
am lăsat frigul să își înlăture curajul într-un crater bilunar
uite orele se fâstâceau și la tine începea să miroasă a lemn dulce. îndrăzneala de a vrea să fac duș la tine m-a adus în situația în care deschid robinetul și încep să descopăr că roger waters
mofturi din rotulă necesare pentru o gleznă subțire
am o poezie, de fapt, e vremea să o lămurim, nu am chiar o poezie, și acum conștientizez că, de fapt, ceea ce dețin este de fapt chestia aia de care mi-e teribil de teamă că mă va deschide
aforismu' n-o muritu doar nițel o huzuritu
Împotriva poeziilor frumoase şi inocente am un junghi intercostal care nu mai trece de când la fund de lac negru, cu piatră de moară la gât bolboroseşte eli, eli, lama sabachtani urâtul ciumeg,
cântec cu obârșie celebră dar momentan nerevendicat
ai venit în an sihastru dragoste cu damf de râie ca un pansament emplastru primei mele iubiri șuie clopoței, monede și cinele cădeau din cer ca frunza renegată ai venit în an sihastru dragoste
fiecare prognoză meteo ascunde în codurile de culori câte un psalm (ca și primul cuvânt din fiecare strofă)
Doamne, când tu îmi spuneai că dragostea noastră are toate premizele să devină a treia putere în stat: președintele țării, care, din fericire, se exprima prin tăceri, rapidulețul și
lacrimă sadea la fereastra mea, ghici ploaie rece ce-i
jeannot raspunde sec: nu! gemenii nu mă moștenesc, jeannot era cât se poate de steril în parisul acelor ani, dar mie tot îmi place să o ascult de pe divan și sunt conștient, cât de cât, că poate
pastel pentru primul muzeu universal dedicat operelor de iarnă
zăpezi colosale peste bucurești. e vremea să vină din nou vremea când dacă dai cu bulgări în mine nici nu mă mai jignești o mână atentă, precisă, desigur, presupunând că mă nimerești, pe o vreme
Doamna care nu vine
aveai pe viață loc asigurat pe miezul lunii și nu pe cornul ei, cum câte unii, după cum umblă vorbele întruna, pentru un loc pe cinste și-ar amaneta chiar muma tu erai tu, fiindcă nici nu-ți
clickbait pentru cei care nutresc gânduri ascunse în direcția aforismului
ieri seară coborâseră printr-o crăpătură de nori în sala de bal, mascații de la poliția de frontieră să salte orice, așa e când ești dat în consemn îi spunea fiecăruia cu care închina câte un
lasă că data viitoare tu o să fii și mai frumoasă, eu o să fiu mult mai pregătit
de fapt noi nu ne iubeam. trepanați fie toți cei care ne-au investit cu sentimente înalte! deși, în după-amiaza meciului cu chile, când tu ai aruncat spre mine cu petul de lapte, iar eu te-am
4 anotimpuri cu mine
Primavară îmi aminteşte de prima iubire interzisă. Vara este una dintre următoarele iubiri interzise. Toamna imi vesteste că urmează revizia anuală a instalatiei de gaze. Iarna îmi amintește că am
zihuatanejo
ia-mă birjar cu geantă frigorifică şi du-mă-n noapte. cât mai departe de locul mortului. iau şezământ, prefer bancheta spate, dar rigoarea nu-mi dă pace. ziceam că mă cheamă marea la ea, ronald
Après le rampage – scenariu pentru tatuatorul meu hipoacuzic
Je t'aime et je t'attends de vorbă eu și feriga atât cât să nu am secrete, dar nici să nu par utilizator de latinească vulgară, chiar dacă uneori începeam prin filix și conchideam prin:
eu zic că și siesta e tot un alibi, depinde de care parte a patului ești surprins
la poartă mi-am scos un scaun de lemn verde, simplu, îmi creșteau șansele să dăm nas în nas când coborai tu golgota cu părul tău enorm și răvășit, de parcă cu tine aluneca tot dealul cu
capcană mecanicā fără momealā și distragere de atenție pe endangered species de la sepultura
te întrebasem dacă nu cumva ai venit să citești contorul pentru că îmi trecuse prin cap secvența comică cu carmen stănescu și jean constantin, quid pro quo de dicționar, iar ca as în mânecă mai
ultima vacanță de vară a victimelor întârziate în vraja lui august
* la prânz nici nu mai intram în casă, până la urmă mai aveam doar câteva ore după care poate prindeam, sau poate nu mai prindeam alt crepuscul, la fel și cu decalcifierea soarelui în care
sonetul omului nou cu reconversie ușoară, din perspectiva cârciumilor tot mai rare și a serviciilor de sănătate prompte
s-a mai închis o cârciumă, ce dacă nu face față plugul de amar, de s-or strica oloaie de potroacă și–ngălbeni-vor foi din calendar când codul de troian se învălește-n jale, și-n abatoare goale
