jurnal de front printre lumânări aniversare și miri din marțipan cu nasul ciugulit de sticleți  

împotriva inteligenței artificiale am conceput un manifest în vorbe

grele, cărora, atunci când tresăreau, firesc, le

agățam la betelie ciucuri, le strecuram buiote pline

cu aer fetid în călcâie, iar după punct încheiam

amenințând cu scoaterea din priză a fiecărui server

servil. și am scos limba, și am făcut un semn cu degetul mijlociu,

după care am alunecat cu scaunul ergonomic în celălalt capăt al răbdării,

pe vremea când poștalionul pleca azi și ajungea la porțile

de hologramă ale palatului mai pe seară, un secol mai târziu

unde m-am lăsat odată sedus de perspectiva de a vărsa gunoiul

în pragul ușii tale, rugându-mă să ningă de parcă ar exista

zăpadăneaomăt care să acopere câte deșeuri putea deversa

neiubitul de mine, eram un copil teribil într-un secol infantil

care strălucea nu doar prin umerii supradimensionați la sacou,

dar și prin avertismentele unui sfârșit de lume pus

la dispoziția mea, eram un profet care tocmai ce mă îndrăgostisem

și visam ca vocea ta să îmi fie pretutindeni, să nu mă lase niciodată

să îmi ascult liniștea, să îmi răspundă la orice, și care să mă călăuzească

acolo unde nisipurile sunt neliniștite, iar valurile mării amnezice

pe urmă tu nu ai mai fost și împotriva inteligenței artificiale am

dat tot ce aveam eu mai bun, era tristețe mare pe lume și singurătate

nespusă și mai multe despărțiri decât împăcări încât intergalactic se

crease o frăție vibrantă ridicată pe ruinele nesăbuinței tale de a mă

fi lăsat de izbeliște

în pauza mea de respirație spirograful dictează.

spune-mi, letiția, cât costă un obiect de inventar?