judecată simplă la mormântul ultimului troian pe anul ăsta

nu, nu după vară jinduim,

ci după aburul sticlei de vin,

după un șpriț alături de un regheton

având acceptul marelui anton

și el avid să scape de palton, de meșă,

cum îi stă bine unui antic flasher

trecut-au vremile cu dezgoliri grăbite

cu haine pe aiurea risipite

când ne puneam cenușă-n cap în fel și chip

că n-am fost inspirați să punem cip

să fluierăm și să răspundă la apel

printr-un led roșu un ciorap, un chiloțel...

ce invocăm acum peste răbdări

e doar ideea unei veri cu așteptări

în care chiar nimic de se întâmplă

ne-om sprijini din nou tâmplă la tâmplă

și-om  zămisli din țest universal

un monument de vis aluvionar

la vară nu visezi ca să-ți faci norma

vara e-un va urma etern, nu e shaorma

pe care o adori, dai s-o digeri și după care

te dai de ceasul morții pe ștefan cel mare,

iar azi e joi și cum ne este clară succesiunea

trei zile a.m.r. și-acum se face lunea