4 anotimpuri cu mine

Mă simt provocat, prin urmare vă invit la duel. Așadar:

Primăvara e când ghiveciul din balcon încolțește înaintea planurilor tale de viitor.

Primăvara
e când asfaltul crapă și lasă iarba să iasă ca un secret scăpat din buzunar.
Vara
e când soarele îți arde umbrele ca pe niște scrisori de dragoste neexpediate.
Toamna
e când ploaia scrie grafitti lichid pe pereții orașului obosit.
Iarna
e când zăpada acoperă mașinile parcate ca niște cadavre uitate sub cearceafuri albe.

Primăvara îmi amintește că se întorc rățuștele galbene.
Vara îmi amintește că e sezonul iubirii la rățuștele galbene.
Toamna îmi amintește că migrează rățuștele galbene în țările calde.
Iarna mănânc rață cu portocale în amintirea rățuștelor galbene.

În Intrarea Dragonului Bruce Lee a rămas pe dinafară. Dragonul era prea mare.

Oricât de tare alergi timpul va fi mereu în spatele tău - amintirea tinereții, săpunul după care ar fi bine să nu te apleci...

Dacă speli chiloții cu rățuște la mai mult de 90 de grade te poți face vinovat de braconaj.

cele patru anotimpuri au farmecul, minciuna, zăpăceala, strategia, interesul, bucuria, nebunia... lor!
Mă bucur că ești parte!

Privindu-te, parcă-s o Ofelia de supermarket, înecându-mă nu în ape, ci în reduceri.

În mine, primăvara e o promisiune care se ofilește înainte să înmugurească.

Vara din mine arde fără lumină, doar cu cenușă.

Toamna mea e un inventar de goluri, nu de roade.

Iarna din mine nu aduce liniște, ci doar uitare înghețată.

Mângâierea poate fi tot un tratament, dar uneori seamănă cu dresajul.

Lacrimile de dor, vasilina fără de care gândurile nu ar putea aluneca în neantul suferinței...

Primăvara mă învață că dorul înmugurește înaintea fericirii.

Vara îmi arde în palme ca o promisiune pe care nu am știut să o țin.

Toamna îmi lasă pe umeri greutatea tuturor despărțirilor.

Iarna mă adăpostește în liniștea ei ca să-mi număr rănile.

Primăvara îmi arată cât de repede înfloresc iluziile și cât de repede putrezesc.

Vara e anotimpul în care transpirația miroase a promisiuni ratate.

Toamna îmi aruncă în față facturile și umbrele, la pachet.

Iarna mă întreabă direct: cât mai poți să reziști fără să îngheți pe dinăuntru?

Primăvara îmi cresc fluturi în stomac ce rod dinăuntrul paginilor unui atlas ars.

Vara dansez pe asfaltul topit cu picioare de sticlă și înghit benzină pe post de poezie.

Toamna îmi plouă cu ceasuri stricate peste umeri și fiecare frunză are gust de cuie.

Iarna mă culc în gheața oglinzilor, unde chipul meu se sparge în mii de păsări metalice.

Primăvara mă ține de mână ca un copil care descoperă lumea.

Vara mă sărută pe umeri cu soare și sare.

Toamna îmi șoptește că despărțirile pot fi frumoase precum sunt apusurile.

Iarna mă adoarme în brațele ei, ca să învăț din nou să visez frumos când mi-e frică.

Primăvara privesc încântat la tinerii ghiocei care ies timid din zăpadă și cu lehamite la vechile gunoaie care ies și ele, dar cu tupeu. Admir cum dă colțul ierbii și îi deplâng pe sărmanii - ieșiți cu greu din iarnă - care dau colțul.
Vara nu am stare, nu-mi găsesc locul. Deși este loc sub soare pentru toată lumea, eu vreau la umbră. Atunci iau concediu... nu, nu eu, șefii mei. Eu sunt abonat la februarie.
Toamna, după ce termin de numărat bobocii, îi văd pe cei care dau la rațe din cauza tulburelului. Ăștia sunt nenumărați.
Iarna îmi aduc aminte de un poet francez, rebel și inconfundabil, care se întreba unde sunt zăpezile de altădată și de un politician-filozof român contemporan care i-a răspuns după câteva secole, explicând că nu mai contează, din moment ce, oricum, iarna nu-i ca vara.
Cu prețuire pentru autorul textului de la care s-a pornit și pentru ceilalți comentatori,
Cornel Rodean