lacrimă sadea la fereastra mea, ghici ploaie rece ce-i
jeannot raspunde sec: nu!
gemenii nu mă moștenesc, jeannot era cât se poate de steril în parisul
acelor ani, dar mie tot îmi place să o ascult de pe divan
și sunt conștient, cât de cât, că poate comit o impietate
câtă vreme pe pământ avem de toate, chiar și eu o jumătate, însă
părinții mei au avut la rândul lor dispozitivul complet de părinți bărbați:
unul la canal, stătea în doi dinți,
altul se întinsese pe o rână sub oțetar, cu un măcăleandru la cap în noaptea
prima dormită în curtea proaspăt expropriatei și galopant demolatei
sale case din piața amzei și ultima de pe lumea asta rea.
eu aș zice că-s de familie bună, doamnă dragă, reiese chestia asta ca untdelemnul,
alții pur și simplu își cumpără pământ pe lună, tranzacțiile vorbesc
în numele lor, până la mine ajunge semnul și mereu în noiembrie ascult dreampop, mult
dreampop, pentru a pune cadastrului meu releveu și nu în ultimul rând susțin
rapid bucurești pe pământ, cu o moderație de anahoret etilizat
până la punctul jovial.
despre mine, alte detalii despre moi chiar și mie îmi lipsesc...
doamna mărculescu, cu tot respectul, o lăsați pe otilia să iasă la zăpadă?

În primul rând, titlul, mă duce la melodia după versurile lui Păunescu, Galbenă gutuie... (ce frumoasă!). Apoi, ironia ceaușistă cumva susținută de același autor care spunea: pe pământ avem de toate, în timp ce realitatea era obscură, dureroasă, iată, subliniată prin ororile de la canal, prin demolări...
Și finalul, enigmatic, cum altfel!
Să cadă zăpadă, cu fulgi mari, pufoși!
Să ies și eu la îmbulgărit, ca pe vremuri!