mofturi din rotulă necesare pentru o gleznă subțire
am o poezie,
de fapt, e vremea să o lămurim, nu am
chiar o poezie, și acum conștientizez că, de fapt,
ceea ce dețin este de fapt chestia aia
de care mi-e teribil
de teamă că mă va deschide chirurgul și va
mormăi, în barbă: aici are o chestie…
dar am o poezie pe țeavă și
mi-e bine mai ales când se lasă
întunericul și mă trezesc cântând
I’ll shoot the moon for you
am o poezie,
ca o ghiulea de 9 tone legată cu lanț
de cocalar de piciorul stâng,
trăiesc cu speranța că nu e departe clipa
când poezia se va declara parazitată de mine,
am o bilă enormă de carne pe
care trebuie să o duc la femei și
la scuipat semințeacasă, unde se zice că am
fi peste tot, miros a lavandă și a carte veche,
îmi place să te strâng în brațe
și să mă disting în mulțime ca un deodorant cu bilă,
ce mai, sunt lucrul cel mai rău care mi
s-ar fi putut întâmpla
am o poezie
reconstituirea unui vis în care mă trezesc
obligat-forțat că trebuie să merg la un festival rock
și am așa sentimentul că nu mă mai
întorc
să creadă lumea ce-o vrea, dar important
este să mă imagineze, la apusul soarelui înconjurat
numai de tipe cu țâțe mari, cizme peste gleznă
și fund condamnat în latex să mă urmărească
și să mă constrângă să vorbesc numai în rime
băutura nu e la vedere, odată ar fi putut
fi poezie pură
am o poezie
ora e trecută în orice caz
și tot nu mă lecuiesc să îmi generez
singur dependențe de toate lucrurile care
nu îmi stau la îndemână.
am mai pierdut un tren
așteptările mă îndeamnă mereu
să iau decizii pripite
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bogdan Geana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 293
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 44
- Actualizat
Cum sa citezi
Bogdan Geana. “mofturi din rotulă necesare pentru o gleznă subțire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-geana/poezie/14200503/mofturi-din-rotula-necesare-pentru-o-glezna-subtireComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
