Anghel Geicu

de mic mi-a plăcut să cânt la pian neavând bani părinții mei doar o trotinetă au putut să îmi cumpere era mișto alergam cu ea pe trotuar mai ales prin parc acolo unde se turnase

este mai lent acum. după ce s-a așezat praful, muzica o auzi din ce în ce mai încet. valurile se retrag înspre mal. se împrăștie ceața, e limpede, tot mai limpede, și nimic. doar atât, pași peste

adică cine nu îmi dă voie să cred stau cocoțat pe un scaun în mijlocul casei cu un bec de o sută în mână și mă întreb în ce parte ar trebui să îl răsucesc mai demult băgam degetele în

în geamul bucătăriei mele râde soarele cu gura pân' la urechi. eu fug cu ceașca de cafea după mine în living. aici, monstrul îmi sfâșie draperiile și mă înțeapă cu sulițele lui transparente

am scos carnea din frigider și am trântit-o pe masa din bucătărie de fapt un pui cumpărat din supermarket fără cap și fără gheare ambalat estetic în celofan transparent acum stă

după trei ore cu ochii privind fix în tavan mă întrebam ce gust are moartea într-o cameră de hotel eu întins pe un pat într-o liniște abstractă număram în gând toate colinele cârciumile

mi-aș trage o perucă pe stilou fii atent se amestecă toate ingredientele după un sictir de viață cu două curve fictive un șpriț de vară într-un pahar platon blocat în fund o

stau cu laptopul pe genunchi într-un echilibru relativ în dormitorul meu de cașcaval cu pilota ce mă acoperă până deasupra buricului precum o cămașă de forță

numai pentru asta și aș fi gata să îi sărut urmele pașilor ei să mi-o închipui ca pe o poveste celebră derulându-mi-se în subconștient plus și minus într-o luptă continuă adam și eva

se făcea că eram într-un vis și culmea totul părea a fi autentic era pe bune mă plimbam pe oxford street boulevard cu mâinile-n buzunare era ceață de-o tăiai cu cuțitul iar eu cu gluga trasă pe

apa de ploaie nu mă va face mai bun oricât aș sta eu descheiat la cămașă cu mâinile ridicate spre cer chiar dacă mi-aș rupe hainele de pe mine & aș rămâne așa ca un gol în

n-am să opun rezistență am să aștept cuminte într-un colț până când toți ceilalți vor elibera încăperea acel spațiu fluid încărcat de angoase toate se vor topi ca prin farmec în timp ce eu mă

poezia alerga disperată în picioarele goale simțea nisipul rece în tălpi deh. era la începutul lui martie și era atât de frumoasă și avea așa niște picioare luungi și rotunde precum catargele

sunt aici natașa, în blocul a, scara c. stau tolănit în fotoliu și te privesc cum îți curg lacrimi din ochi. simt întunericul cum îți străbate destinul. te văd cum îți muști pumnii cu dinții și

după o noapte întreagă încă îmi găsesc timp să te privesc cum buzele ți le ascuți în oglindă cum surâsul tău se topește sub maldărul de întrebări stau ascuns sub pătură și îți admir trupul

când keith moon s-a așezat prima oară în fotoliu pe partea de est era destul de devreme copiii dormeau liniștiți uitând de bețișoarele pe care trebuiau să le numere două ochiuri în tigaie la foc

-ce mai faci, cum o mai duci, tot cu x? cu doamna aceea cu fundul bombat, rotund ca o minge, pare să-mi spună figura din sticlă. eu tac. e destul de devreme, și totuși atât de târziu. mă

niciodată nu-și va mai aduce aminte memoria e pentru ,proști' cel mult pentru istorie. trebuie să ardă în tăcere ok. va veni și ziua când va șterge tot cu buretele în cutie nu va mai găsi

atunci am invitat chitara la dans am strâns-o zdravăn în brațe și am ciupit-o după câteva ore deja o simțeam cum mi se lipește de piele și cum îmi soarbe cuvintele în timp ce eu aruncam