Poezie
bosonul higgs
2 min lectură·
Mediu
am renunțat să mă mai gândesc la chestii complicate
perspectiva fiind doar o dâră lăsată de un melc pe asfalt
atât
o clipă de neatenție m-ar costa viața
fără să am răgazul să aflu drumul pe care îl parcurge
în tăcere
dar ce importanță are tăcerea în mintea unei femei
impactul de fiecare dată naște alte compromisuri
parfumul unei zile pierdute se încăpățânează
să îmi dea verdictul
nu m-am întrebat ce aș putea găsi
în sufletul unui proscris
pe un cerșetor îl privești de sus îi lași câțiva bănuți
în cutie dar niciodată nu apuci să-l privești
în ochi
ei sunt prețul
nu îl poți cumpăra
libertatea fiind cheia pe care din păcate
nu mi-o pot permite
atunci când vreau să întorc capul mă gândesc ce aș avea de pierdut
de ce nici o zi nu se compară cu o alta
cum pot să aflu valoarea unui hei-rup fără să fiu nevoit
să-mi fixez ceasul după ora exactă
acum cu wikipedia sunt parcă din ce în ce mai știut
aflu tot felul de lucruri care altădată mi-ar
fi luat zile întregi însă niciodată din ce
am citit nu am aflat până unde se
întinde tărâmul speranței
în cărți am descoperit doar un drum presărat cu angoase
nimic din care să rezulte o perspectivă viabilă
pentru asta trebuie să scormonesc
în detalii
umbra unui melc pe asfalt
044.991
0

Zilele au aceeași structură, încorporând omul și existența sa, și cu toate acestea, zilele nu sunt duplicate, nu sunt multiplicate la xerox, în fiecare zi apar noi oportunități, iar cea optimală este aleasă de liberul arbitru.