Anghel Geicu

sunt bine este raportul pe care îl dau dimineții seara e altceva, acel altceva pe care îl aștept ca și cum aș linge o înghețată cu ciocolată și, la naiba aroma aia mișto plus acel gust ca

viața e de căcat, spunea cineva pe fbk, ii dau dreptate. alte argumente nu am, știi câteodată când sunt pe dig și privesc marea îmi pare atât de aiurea sa zic, privesc înapoi și în palme am

nu este târziu să mă obișnuiesc și cu asta deja am învățat să mă descurc, cu masca pe figură și varză pe dinăuntru știrile de la teve le ignor nu îmi mai place nimic mă trezesc dimineața cu

sunt aici natașa, în blocul a, scara c. stau tolănit în fotoliu și te privesc cum îți curg lacrimi din ochi. simt întunericul cum îți străbate destinul. te văd cum îți muști pumnii cu dinții și

cât timp îți ia să găsești locul unde poți sădi în liniște un strop de lumină apoi să adulmeci licărul acela tăcut cât murmurul unei stele pentru tot întunericul

așa i se spune, cu ochelarii pe frunte părul îl aruncă în grădina femeilor aprinde o țigară o ține între dinți, lovește cu bocancul pedala între coaste și pleacă văzduh ca din pușcă ochesc

privesc strada cum se face din ce în ce mai îngustă fiecare zi se strânge pe trupul unei femei în timp ce fermoarul aleargă dinspre coapse până spre cer într-atât lumea devine mai nudă, cu

-ce mai faci, cum o mai duci, tot cu x? cu doamna aceea cu fundul bombat, rotund ca o minge, pare să-mi spună figura din sticlă. eu tac. e destul de devreme, și totuși atât de târziu. mă

cum îți plesnește jartiera pe pulpe, înadins îți așezi piciorul pe scară și ea tâmpita se uită ascuns admiră și tace ca proasta pe când eu îmi fac timp doar să urlu ah, coapsele alea m-aș face

s-au dus dracului toate, iubito gresia din baie carcalacii chopin știi tu, ăla pe care îl fredonam amorțiți în duș criogenic murmuram cu dinți transclucizi refrene sonore marșuri și văi

afurisiților! ne dojenea bunica și arăta cu degetul spre icoană își punea apoi broboada pe cap se ascundea în odaia alăturată, se uita în stânga se uita în dreapta, se așeza în genunchi ca și cum

nu e un secret că sunt singur cu toate acestea când ceva deosebit se întâmplă îmi sun fosta tovarășă dacă dorește să mă însoțească pentru cutare sau cutare chestie așa se întâmplă și acum o bătrână

în fiecare dimineață după ce merg la baie, rup fila din calendarul agendă 2018. o mototolesc, o strâng în pumni și o arunc în wc. asta e. iar aia a fost o zi din viața mea, după care trag

nu! nu sunt rudolph valentino, nu locuiesc în primăverii nu am o mașină de fițe, nici numărul de telefon al vreunei femei port patruzeci la pantofi, și un job perisabil de fapt, nu am nimic în

azi am să-ți scriu un poem de iubire o poezie de dragoste, un text peste care îmi voi lipi buzele, ca atunci când ele îți șopteau la ureche și ochii căprui se topeau în cuvinte unde tu

după trei ore cu ochii privind fix în tavan mă întrebam ce gust are moartea într-o cameră de hotel eu întins pe un pat într-o liniște abstractă număram în gând toate colinele cârciumile

privesc pe geam, de data asta e alb un alb imperfect ca de sâmbătă ca un cearșaf întors pe de-a-ndoaselea și gata asta este premisa asta e atmosfera în care vreau să mă arunc nu puneți

a vorbi despre suferință, este ca și cum ai scoate cu un clește, un cui dintr-o scândură. cuiul se opune, caută din răsputeri să rămână acolo, în cele din urmă se îndoaie, ia forme ciudate, în timp

până unde se întinde albastrul? până la linia transparentă pe care o văd ca pe dâra trasă cu creta pe asfalt dar ce este dincolo oricât m-aș ridica eu pe vârfuri oricât aș pune mâna

am scos carnea din frigider și am trântit-o pe masa din bucătărie de fapt un pui cumpărat din supermarket fără cap și fără gheare ambalat estetic în celofan transparent acum stă

îmi este greu să afirm/ urc scări cobor scări totul pornește din clipa când pun piciorul pe ele atunci ușile se deschid precum o capcană de șoareci ce pândește încontinuu lângă mine o doamnă

la 20 n-aveam timp de fapt nici nu știam cu ce se mănâncă atât eram de molâu și pur pe deasupra la 30 îi dădusem de gust mă plimbam lejer ca un burete iar ele străluceau ca brichetele

nu, dumnezeu nu scrie versuri, are alte treburi cum stă el tolănit în centrul universului ia din pom un măr i-l dă lui adam că se bucură eva de moare mai dă un potop, un cutremur eva nu mai e,