Poezie
afurisiților...
1 min lectură·
Mediu
afurisiților! ne dojenea bunica și arăta cu degetul spre icoană
își punea apoi broboada pe cap
se ascundea în odaia alăturată, se uita în stânga
se uita în dreapta, se așeza în genunchi ca și cum ar fi vrut
să pupe tălpile mântuitorului
își spunea în gând rugăciunile
mai făcea o mătanie, degetele de la mâna dreaptă
le strângea mănunchi
atingea fruntea poalele umărul drept apoi pe cel stâng
în formă de cruce
seninul lua chipul bunicii, ochii ei albăsreau cerul
sufletul ei acum mai limpede ca apa de izvor
se răcorea în ea și pe sine
...nu uita să spui o rugăciune, sunt cuvintele bunicii
ce încă le aud ori de câte ori trec pe lânga o biserică,
izvor de meditație
și de pioșenie
...ca într-un cinematograf vechi unde clișeul se rupe
filmul se oprește și lumea fluieră
ca mai apoi să ruleze ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
tot așa amintiri cu bunica se deapănă în subconștient
ca o casă cu omie de uși
afurisiților!...
001.611
0