Poezie
femeie,
2 min lectură·
Mediu
cum îți plesnește jartiera pe pulpe, înadins
îți așezi piciorul pe scară și ea
tâmpita se uită ascuns
admiră și tace ca proasta
pe când eu îmi fac timp doar să urlu
ah, coapsele alea
m-aș face o treaptă doar să stau cu piciorul tău înfipt în grumaz
să privesc și să țin în secret
ca un proscris deportat
imaginea ciorapilor strânși în portjartiere
doamne, carne lila, femeie
în stare pură
de la degete până sus
verde precum frunza de salcie parfumată
pe când eu în stare latentă
privesc ca printr-un obiectiv de mare precizie
de ce mă chinui, nu știi că sunt pudic
nu vezi cum cuvintele mele sunt pătate de
urmele pașilor tăi, nu observi că sub
ele picioarele tale mă sfâșie
mai degrabă
aș veni lângă tine
aș vorbi despre stele aș spune poate
cum iau naștere constelațiile
la dracu' cu toată vrăjeala asta de rahat
lasă-mă să te privesc, dă-mi voie
să te admir ca pe o icoană, ca pe un înger venit
știe dracu' de unde, doar să mă omori
cu farmecele tale de bestie
tu, canibalo tu, end-ul din viața mea îmbâcsită
tu carnivoro a inimii mele
jartierele tale simt cum mă strâng
simt cum îmi crapă gâtlejul de sete
venele mele se sfârtecă singure
carcasa asta își face harakiri sub
instinctul a tot ce ești tu
femeie
încorsetată în jartiere de gumă
001.635
0