Ana Urma

după ce am clădit o casa să fie umbrită ne-am zis și-am plantat pomi de jurîmpreur cum ploaia venea când și când am săpat o fântână și curtea s-a umplut de iarbă, copacii de roade urma

ademenit cu flori stă cerul ca un clopot iar norii vii șiraguri îmbrățișează zarea asemănări îmi caut pe vârfuri calc încercul până un fir de iarbă descuie larg câmpia cărări împânzite de

clipa dintre ani - de pocnetul șampaniei atârnă timpul

ziua și noaptea se rotesc în oglinzi aburìnde măști inversate de timp ascund arlechini osteniți miroase a ocru în aer precum pământul a umbră desprinsă de păsări înspre alt anotimp

După ultima ploaie se întâmplă treptat primăvara la mine-n oraș se schimbă vitrine în muguri de iriși lumini între cuvinte predomină verdele înviere fluturi sunt vindecătoare pentru privire și

după ce ai citit poezia antumă postumă a una mie poeți ai grijă ce spui ce mai scrii ținute o vreme în minte înalte și clare să-ți fie cuvintele înțelesul rotund ca tabloul naiv locuit de

una câte una se închid ușile nelegate în scoarță un fel de istorii înainte de somn rămân în grădini subterane cu râuri abstracte supape neștiute m-absorb ca-ntr-un refugiu lipsesc din

Astăzi am cumpărat o gutuie era înghețată aroma și gustul mă poartă în camera rece cu gutui rânduite la geam casa se umple de umbre dansul lor singular pe perete așa cum au fost fără

pe vremea cand visul spărgea carapacea și fluturii moi înnoptau pe retină feerii din adânc vesteau înflorirea lovind în perete de clopot preaplinul universul din gânduri mutându-l în litere

Invers număr zilele și în gând bătăile inimii ample ample uită mersul ca o pasăre speriată din aripi bătând după aer alteori ca un ceas fără sticlă o ia înainte și uită noțiunea de timp

haijin veteran – bernă pentru tricolor un ciot de cireș vestonul ținut de câteva medalii – onorul din jilț Te Deum în zori – înalț o rugăciune pentru țara mea

toate prognozele anunță ploaie zăpadă îngheț împotriva curentului mă decid pentru fresh-ul instant gândul zboară la fluturi orhidee verdele mut al câmpiei reflectat în retrovizoare și ultimul

ca mâna întinsă așteaptă povestea poate fi și absurdă înțelegerea oarbă are dorințe și multe secrete o mare iubire pierdută așteptări prea înalte altfel poate fi și acută mai ales când se

Cum ținea mama banii în colțul năframei pun deoparte cuvinte pentru zilele când păsări cu irișii plini de alte păsări caută firmituri pe pervaz sau apa din palme și trilul rămâne dincolo de zbor

toamna aceasta ocupă în trepte orașul stăzile devin mai înguste culori sfârșesc în jurnale sub frunza presată lumina e altfel fereastra înaltă pătrunde în casă cu zgomot la știri pe șosele

O mare de frunze și fluturi o mie de galbeni aruncați peste cap e ultima nuntă cu greieri trei metri de trenă împrăștie sâmburi sub pleoape lentilele roz cresc umbrelor umbre sfărâmă capcane

îmi reglez ceasul după ultimul gong mii de gânduri îmi fac judecată ca pești în acvariu din plasa lor lunec lent timpul se scurge din scoica tăcerii mai albă ca luna scăpată din criptele

blocați în tunelul iubirii ne-am jurat să clădim fiecare celuilalt un fel de acasă pentru eternitate cu uneltele minții am început citadele tu ai clădit primul în inima mea castelul cu

pașeam cu avânt pragul zilei când o gheară brutal m-a oprit sfâșiindu-mi eșarfa, flori călcate-n picioare pirueta forțată și un pas înapoi desprind elegant frunza verde pictată în mătasea de