În treacăt un înger

silenzio pe direcția mersului înapoi cărări bătucite sub tălpile roase și tâmpla mai doare albită de la colțul dur al pietrei înzidită drept în unghiul de la singura fereastră străjuită zi și noapte de un îngere albastru doare ochiul larg deschis răsfirând în cuiburi moi fire de nisip absurde paralele pe sub pleoape trec solemne de hotare puncte linii și segmente tuș uscat și fără vârstă hieroglifele înalță două zmeie jucăușe sfoara lor se încâlcește în coroanele bătrâne iară vântul cu o ultimă suflare le deznoadă printre mugurii supuși diafanele petale ascund rana din sămânța uniformă fructul dulce juruit parfumând din nou livada mulți copii se țin de mână și aleargă zgomotoși printre zmeie luna plină smălțuie spre deal cărarea și din gloata răsturnată vin cădelniți fumegânde rând pe rând termină hora și ca fumul se topesc neștirbite lăsând Anei cerul setea și o umbră …tot albastră !