Poezie
Poem pentru niciodată
215,1 puncte, locul 12 - Concurs de poezie - Toamna 2015 - agonia.ro
2 min lectură·
Mediu
toamna inundă orașul cu râuri de frunze
și case își schimbă în roșu fațadele vechi
sub ruguri de iederă mai înalte ca noi
în cel mai înalt dintre turnuri un ceas s-a oprit
cei mai mulți doar privim îngroziți către limbile lui
numai ei disperați l-au pornit și a mers în sens invers un timp
de atunci dorul umblă tăcut prin spitale au trecut săptămâna
și luna de gardă ca un abur de pâine fierbinte pe străzi
s-au sfârșit
de atunci albul tinde spre gri sângeriu are tivul de toamnă
mai sensibili developăm filmul
subtitrat pe retină cu fosfor și nerv
ochi telescopici dezgolesc inocenților piatra
un resacul de gânduri sub tâmple șoptesc niciodată adio
în timpane chitare departă capacul cutiilor black
păpuși nefardate privindu-ne fix prin canale de sticlă
și deasupra orașul în centru un dangăt de clopot
claxoane nervoase și frunze de aur îngroapă amiaza
sub fațadele vechi iedera se destramă înalt
mușcăm din ciorchinele toamnei amar boabe vii
cândva între patru pereți frumoșii nebuni striveau între dinți
sămânța tăcerii atenți la spectacolul lumii formaseră cozi
din nimic așteptării mult prea strânsă atunci în rotițele vieții
ca o vulpe-n capcană rozându-și piciorul tăcerea creștea
la sânu-i o mie de pui
în stații cu muzica dată mai tare
decibeli evadează prin ferestrele visului scurt și o mare de inimi
se mută în stradă cum în mare un munte pentru că
și noi am crezut
pulsează lumina în candeli păsări desprinse de aripi își scriu
te-iubesc-uri pe cer frunze oliv preiau din mesajele morții
imagini alb negru se-mpletesc cu amarul din fum
se clatină turnuri se tulbură ape undeva un daesh detonează o bombă
în rafale se-nalță alt rug colectiv lumânări se înfing în memorii
sub asediu din flăcări renasc salamandre în orașul cu cerul albastru
firește pe centru copacii par triști mult prea triști când tinerii pleacă
aș vrea să-l întorc ceasul rău să-l arunc împietrind minutarul la fix
086365
0
În fond, asta am mai spus-o, nu poți comanda emoției, căci poezia, asta cred, înainte de orice, e emoție. Și, asta e, se întâmplă, emoția nu vrea să vină la comandă, iar textul produs astfel, oricât de ingenios e construit, își pierde din strălucire. Căci îmi e greu să cred că astfel de texte, participante la concursuri, în multe din cazuri, nu sunt doar construcții lipsite de emoție.
Textul acesta, însă, se vede că nu e construit. Nu am avut habar al cui e. Și mă uit cum tăcerea e o vulpe-n capcană, care-și roade piciorul... Si zic să luminez tăcerea până nu începe să meargă sincopat!