Unghiuri suprapuse

O zdreanță de nor se rotește deaspura mestecenilor ia forma unei cămăși atârnată de cer sârmele nevăzute și ele se zbat vinovat este vântul în contră flutură o întoarce pe dos și iarăși pe față desfăcută la nasturi o țese desțese clătită în apele cerului atât de albastre iscusit perforată de raze ca mâinile mamei brodând monograme în alb și-i prinde la guler steluță lângă steluță lângă steluță cu bănuți de zefir... o îmbracă un înger și-i vine mănușă părelnic printre vârfuri de pomi alungiți ca brațele tatei potrivind oglinda cât palma pe-o creangă mai joasă sâmbăta pe-nserat în clăbuci rotitori netezind pe obraz dungi albastre albastre... împreună doi îngeri cu văzduhul în brațe respiră prin mine picătura acestui acum fără semne atingeri cuvinte printre frunze foșnind cu norii în planul secund apare banalul și vânt prin mesteceni spre nicăieri plutind ceața joasă după ploaia de ieri o cană de lut uitată pe masă plină ochi două păsări beau ca și cum ar fi ultima apă beau pe rând și se duc în albastru târziu bat și eu la înaltele porți ruga mută supusă ca apa în forma de lut subțire ca firul de vânt pe altare de aer două păsări spre noapte petrec cuibul lor pe vecie îl port la mine în piept!