Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Un mail în noapte

Concurs "Marele Premiu-Agonia 2015" Locul III

2 min lectură·
Mediu
ninge
cu bună știință păcătuiesc
suflă duhul genezei peste bătrânii cireși
ninsori de petale mă îmbracă și albul îmi vine perfect
pășesc ca un shinto către primul altar
caut mâna destrămătoare de flori și nu o găsesc
cu ochii închiși străbat ceainăria lui D
cel mai mare poet recită din opera sa
toate ale sale arătându-se nouă prin el
ce nu e gândit nu există
aștept încă ceaiul și ninge atipic
aldinele cad din al șaptelea cer ca vrăjite se opresc
la taifas levitează o vreme, se tocmesc, se visează ființe
îndelung repetate se prefac în păsări, în floarea căzută, copaci
monocrome schițându-mi traseul
netul e plin de locante secrete un glob ethernal smuls din rai
cu stigmate albastre spre centrul tăcerii sensul e unic
luminile vagi, rotocoale de fum și-un murmur de taste
sub degete cuvintele cheie prefac în ziuă noaptea
și aduc în fereastră splendori din partea cealaltă a lumii
ninge nostalgic
se eliberează de floare sakura
pe aici oamenii se salută tăcut, se înclină încet, vorbesc despre lună
îmi priește ieșirea și totuși sunt trist, febra noului m-a cuprins
sunt captiv în orașul cernelii, nimeni nu intră nu iese
lent amestec un ceai între două rostiri ne atingem în gânduri
mai rece ca vântul peste floare suflând
îți scriu din mulțime de parcă m-ai ști, am atâtea să-ți spun
despre neliniști, despre poeme nescrise, despre neîntâmplate iubiri
altfel despre cântecul păsărilor în acest anotimp
ah! cum mai cântă sfărâmându-mi auzul în mii de viori
până zorii să vină am locul plătit, traversez alte puncte pe sticlă
pământul răsuflă prin șuvițe de fum se închid cafenele, cad obloane
se proptesc de o coajă de lună subțire și pleoapele grele
inima are o bătaie în plus și tu înnoptasei prin aburii denși
caut lacrima în ochi iritați și nu o găsesc
plâng cu amintirea lipită în cearcănul lumii și ninge dumnezeiește
ascultă dacă stai nemișcat se aude cum trece prin inima ta
celălalt, celălalt, celălalt
027019
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
326
Citire
2 min
Versuri
39
Actualizat

Cum sa citezi

Ana Urma. “Un mail în noapte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ana-urma/poezie/14093849/un-mail-in-noapte

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@mihaela-aioneseiMA
Distincție acordată
mihaela aionesei
„...dacă stai nemișcat se aude cum trece prin inima ta
celălalt” doar pentru această profunzime și tot v-aș fi acordat o steluță, dar poemul acesta este încărcat de sensuri și metaforă.


„îți scriu din mulțime de parcă m-ai ști, am atâtea să-ți spun
despre neliniști, despre poeme nescrise, despre neîntâmplate iubiri
altfel despre cântecul păsărilor în acest anotimp
ah! cum mai cântă sfărâmându-mi auzul în mii de viori” -poți vedea, auzi,simți... e tot ce-i trebuie unui poem de podium.
felicitări
0
@ana-urmaAU
Ana Urma
Mulțumesc pentru gândul bun, emailul meu aproape și-a atins scopul, a ajuns la sufletul cititorului încărcat de sensuri și metafore, cum bine spui.
0