Ana Urma

dacă vrei să atingi steaua, steaua ta zboară cu gândul începe să scrii mai întâi titlul scrie-l cu majuscule pe frunze, pe pietre pe sticlă cuvinte perechi sau rebele pe

floarea soarelui – într-un pumn de semințe parfumul verii ✍️

Doamne cum îmi arde ochiul prea târziul, zborul scurt strâns ținându-se de aripi trec doi fluturi prin văzduh mult prea jos e astăzi cerul aripile prea fragile se amestecă și

lasă-mi Doamne seninul de cer trimite-mi doar boarea albastră nici să nu cer și putere să tac cerul de gânduri senin să mă-ndrepţi spre polul opus să mă-nveţi între minus şi

Tulbur liniștea Haibun De la elegii cu meduze albastre, mandarini în floare, câmpuri de lavandã și mere trecute în coșuri și, pânã la fructele imaginației aproape-n cãdere, este cale de câteva

alte ceruri fereastra deschisă ca într-o carte răsfoiesc din prezent paragrafe cu pagini transparente semnături recunosc și manifestul celor cu aripi în piept din sufletul

despărțind apele oprind în cădere o piatră nisipul în gura clepsidrei și zgura alege cu firul înțelesul cuvintelor arse cântă fantasme descântă de nuanțe albastre trupuri de ceară

Totul pare încremenit, o liniște adâncă, ca și cum m-aș fi scufundat într-un somn, am sentimentul straniu că timpul a înghețat. Cât va trece până să mă trezesc? Să mă strige, să mă cheme cineva!

ființa zăpezii se cerne mărunt în tușe de alb ca ultimul pictor pe fine hartii de orez lumini dintr-un râu nevăzut colind fără glas înainte și după neliniști pun frâu nemișcării se

între două ploi – înșirate sub streșini florile de câmp sub cerul liber – tăiată-n două luna de firul ierbii răsfoind scrisori – târziu într-un colț de geam luna promisă

nume înscris pe o carte-ai lăsat deschisă şi viaţa mea se adună-n cuvinte şi scriu aduceri aminte în pagini descriu însemne, semne şi puncte pe i, litere mari curg roşii merg mai

piatră tăioasă tăcerea șlefuindu-mi respirul arare îmi număr bătăile inimii ca un schimnic în rugă cu degete de dor pe foi îți netezesc chemarea primăvară azi golul din

mă-ntrerupe din scris numai ea e frumoasă și știe avem gusturi comune transparente iubim aceleși culori cașmirul, eșarfele lungi și ceaiul oolong recitim poezii și plutim în visare când cade

sunt încă boboci ghioceii până înfloresc îi țin lângă inima mea a rămas deschisă după întâlnirea cu tine vii rar și rămâi numai cât dau de mâncare la îngeri firimiturile le păstrez în coșul

Alerg pe un câmp mioritic, cărarea mi-e prinsă de cer trecută de-amiază lumina mă-mbie popasul să cer, trei reguli de aur respect și tihna sosește plăcută iar muntelui-grijă pun semn

suind cărarea după zile și nopți de așteptare – în iriși plini de rouă o geană de lumină

desculț aș călca prin zăpezi prin nisipuri fierbinți sau ciulini pentru liniștea necuprinsă în privirile tale țintuind-o-n amiezi nopțile odihnesc și învăț pe de rost cerul fără hartă

Pășeam acrobatic între noapte și zi îmi țineau echilibrul nevoia de tine luna soarele partenerii fideli deopotrivă căldura și umbra În zbatere mută copacii lăsau peste umeri zăpezi de petale

Primavara devreme așez lângă geam semințe pentru păsări de aer flămânde stau la rând multe vin se rotesc rup un v cele verzi spre sfârșit cu privirea lipită de ele rămân Așa m-am împrietenit

în fiecare duminică se adună în dreptul ferestrei lumina celorlalte zile sticla devine năucitor de subțire în plasele tâmplei litere vii își unesc cromozomii baletistul pe poante mai