Alexandru Gheție

5:30 dimineța îmi mângâie coapsele mistic mă trezesc înaintea bărbatului doar așa ca să-i culeg frigul din fiecare bucată de gresie strâng între pulpe o fericire elastică un fel de gumă din ce

5:30 dimineața e o glumă cu elfi inefabili gândul la tine îmi mângâie coapsele strâng între pleoape fericirea de ieri când mi-ai spus că singurătatea ar crăpa de ciudă. dacă am face

am un pat de ani de lângă radioul darclee până la baie fac 10 minute mă târăsc las în urmă un rând de piele sunt un varan un șarpe hăituit de canibali dulci - rareori ajung la timp degeaba

tu nu ești așa dar ai putea fi și poate chiar ești de ce nu la mine femeile mor mult mai repede și prietenii și vinul cât de roșu ar fi doar nopțile sunt așa. cum vrei tu. pentru că

pleoapele vorbesc soarelui despre întuneric. negrul negrăit nu este moarte e doar fața înspăimântată a luminii închizi ochii și norii se deschid tainic și moi pe trupul stelelor. developezi

am închis cartea la pagina 73 până mâine uit până luni o să-mi fie frică de ace dimineața mă lovesc de 1. pereți 2. lumină afară - afișe sau poate oameni lipiți de orizont autobuzul e

nu ți-am mai scris de mult, elena mi-au crescut colți am răni pe tot corpul ieri în amurg am sfâșiat o haită de lupi pentru tine ți-am scris o poezie pe leșurile lor. din când în când am

în bolboroseala cărui sânge înot, ca și cum nici aici nu ar fi crescătoria de flăcări * draga mea, mai invită o dată păpușile la biserică sunt niște clopote peste noi. și ne

dimineața se ridică stelele din șanțuri păpușile se întind caută cu buricele degetelor căldura lumina. sau fericirea, cine să știe dau de vid și vidul se strânge e clar nu-ți mai rămâne

* draga mea iubirea ciupește și frigul de pe crestele munților o dragoste mare se rostogolește năvalnic și frigul pământul se contractă pietrele crapă până la tine tăcerea

păpuși queen ann păpuși din papier mache păpuși alice în țara minunilor păpuși dolly madison păpuși barbie păpuși limpezi grase slabe de catifea fântânari și gropari da azi se sapă în

e 05:35 tu mă suni îmi spui că treci pe la mine fac un duș și un ceai de ananas cu lămâie mă îmbrac și aștept beau cafeaua de ieri e rece și imaginația nu mai saltă pe aburi până la cer între

chiar așa singurătatea și o găleată cu apă curată dintr-o fântână adâncă adâncă o pui pe pământ te apleci peste ea să-i simți răcoarea șerpuindu-ți pe buze pe gât dar brusc te oprești îți

n-avem zile pe care să șlefuim lumina nici munți pe creasta cărora să tăiem bucăți de lună n-avem lacuri în care să plonjăm în noi ca în oglinzi nici măcar puritatea beznei nu ne curge prin

alerg în baie îți caut rujul fardul pleoapele îți clipesc gol buzele se întredeschid părul fuge oglinda coboară în șuvițe surd și gol (din nou) mă întind gresia plânge alunec mă pierd ies

lopețica lui rareș s-a ascuțit pământul e acum mult mai moale pufos ca o bucată de cer ori ca o ceață englezească da lopețica lui rareș s-a ascuțit teribil întră în pământ și

s-a agățat o fericire lichidă n-are gust nici culoare ia doar forma distanței dintre noi nu privesc decât râul ăsta care se varsă prin noi în spate o singurătate aspră în stânga am păstrat