Poezie
mă numesc alex
text lung, greoi și sincopat
2 min lectură·
Mediu
nu ți-am mai scris de mult, elena
mi-au crescut colți am răni pe tot corpul
ieri în amurg am sfâșiat o haită de lupi
pentru tine ți-am scris o poezie pe
leșurile lor. din când în când am urlat
la lună i-am dat rotocoale gâtul îmi
paralizase brusc și simțeam un miros
arsenical de urină ieșind din raze
bolnăvicioase
(asta m-a făcut să mă întreb:
de unde-și are luna sclipirea
știu, o luminează lupii cu pișălăul lor)
:)
*
zilele astea te-am căutat
am deschis întunericul am lipit pas cu pas
de lumină până la tine dar zborul mi se
desprinsese de trup
știi, unele lucruri nu pot fi niciodată cusute
mă simt ca și cum aș fi rămas apă în deșert
toți mă caută își umezesc buzele sau plonjează
pur și simplu în mine eu îmi doresc doar o baltă
în care să mă vărs
*
au ciugulit păsările din mine am prins
zgomotul acela al prăbușirii
nu a mai fost nimic de făcut
romeo spunea femeile nu-s de noi alex
n-au chipul și asemănarea noastră
ca să-mi ascut unghiile dinții
dați-mi un stol de îngeri, vă rog
se spune că întunericul crește din sine
dar nu, draga mea
negrul nu e decât o pleoapă amețitoare
peste un pat de lumină
imediat ce am văzut prin tine balauri
mi-am început războiul din care mă voi
întoarce, firește, tot mai gay
spun gay doar așa nu-ți fie teamă, iubito
e alt mod de a spune că urăsc femeile
mai explicit de atât chiar nu pot
*
viața mea e un zarzăr în care au săpat
cu o forță incredibilă toate furnicile terrei
tu înțelegi cum e să nu mai fii tu
să faci ce crezi că ar fi făcut cel de dinainte
ca să-mi deschid ochii care aleargă prin camera ta
dați-mi femei incandescente femei luminiscente
dați-mi o explozie solară un cârd de licurici
chiar nu ți-am mai scris de mult, elena
femeile acelea prin care trec sunt doar
draperii pe care le trag către tine
064.422
0
