Poezie
mda, îmi închipui singurătatea o găleată/cu apă limpede dintr-o fântână care s-a coborât/adânc în tine/cumva
1 min lectură·
Mediu
chiar așa
singurătatea și o găleată cu apă curată
dintr-o fântână adâncă adâncă
o pui pe pământ te apleci peste ea să-i
simți răcoarea șerpuindu-ți pe buze pe gât
dar
brusc te oprești îți privești chipul
apa tremură grav și năuc ochii tăi îi
imită mirarea și nu
nu e nimeni prin preajmă
doar singurătatea se rotește aici
înăuntru/afară
și
vrei să țipi să fugi te ascunzi în
brațele mamei cerul apasă îngenunchezi
îți simți umerii zdrobiți cu limba învârți
pe cerul gurii uimirea și spaima
copacii miros a moarte
mama atinge cu buricele degetelor perfuzia
fusta asistentei și acasă
da acasă a lăsat să se zbată o singurătate crudă
prin care te plimbi de la fântână la grajd de la
bucătăria de vară la beci de la vița de vie la
corcoduș de la viață la
moarte
da
îmi închipui singurătatea
043051
0
Mihaela