nu

atavică, virgulă, cu pământul

un poem impresionant. câteva repere:

nu caut nimic pentru că m-am obișnuit să
nu te găsesc
mi-e teamă să-ți mai rostesc numele

am învățat să mă iubesc sincer
ca pe ultimul om care trăiește
pe dunga asta aglomerată dintre
viață și moarte

Of, si ce aglomerată devine dunga asta dintre viață și moarte. Așa că nu caut nimic pentru că m-am obișnuit/să nu te găsesc. Poate te va găsi ea pe tine...

Un text excelent în opinia mea, discursul e atât de bine strunit, tensiunea e atât de bine dozată, imaginile percutante și folosite cu atâta atenție, încât chiar lasă urme adânci. Pe mine m-a impresionat mult. Finalul, cel puțin, e de nota 11. Sincere felicitări!

Între viață și moarte nu mai rămâne decât cerul- un poem deosebit cu multe semnificații chiar la nivel de cuvânt, versurile pot fi luate de sine stătătoare:
sunt unii care se plimbă cu tații pe pajiști
alții își caută chipul în găleți cu ape neliniștite

între cer și pământ sunt doar eu
mi-e teamă să-ți mai rostesc numele


Căutarea în noi și de cele mai multe ori dincolo de noi ne face să descoperim noi și noi taine. Cuvântul în sine e o taină, tu îl folosești într-un mod în care e imposibil să nu-l poți interpreta în mai multe feluri, aici stă frumusețea cuvântului, a versului și a întregului!

e un poem f bun cap coada. am vazut aici un mod de a reda simplitatea trairii in aglomeratia care se intampla intre ceea ce este acum si ceea ce ar putea urma. mi-a placut foarte mult textul, poate si pentru versul acela in care zici mi-e teama sa-ti mai rostesc numele, in contextul relationarii cu celelalte poeme. recomandabil.

alex, sunt în asentimentul Ecaterinei. mi-a plăcut felul cum mi se pare că reușești să transmiți și mai bine, starea de liniște, asumare a eu-lui, chiar dacă în adânc nimeni nu poate să știe ce este. plăcut mult, Daniela

nota pentru final... :)
mi-a placut si mie foarte tare ce-am citit aici. la prima citire m-a deranjat repetitia din strofa 3 eu nu nu, dar am reluat si am simtit-o cumva necesara, o accentuare care trebuia sa fie acolo...
singura chetsie cu care nu ma-mpaca este profunzimea aia \'grasa\'... as schimba acolo...
in rest, o poezie foarte buna, cu un final wow!

vă mulțumesc...

ioan - onorat de semnul luminos și încântat de modul în care ai surprins așteptarea aceea. Cam asta ar fi tot ce rămâne după, nu-i așa? Între ființă și neființă, frumos spui...

mihaela - mulțumesc, și da :), eu o aștept...

raul - ești un cititor atent, mă bucur că ți-a plăcut și... te mai aștept

maria - ai dreptate, versurile pot fi și altfel grupate. Chiar dacă nu mă gândisem la asta, e un punct de plecare, un mod de a afla noi și noi sensuri. Ale cuvântului/cuvintelor... Mulțumesc, te mai aștept, cu drag

katy - știu că tu nu lași comm-uri de dragul lor :). faptul că ți-a plăcut textul nu mă poate decât bucura. Tare mult. Mulțumesc

daniela - mulțumesc pentru vizită, te mai aștept cu drag

anca - ești simpatică, ai săltat nota de la 11 la 12 :). Mă bucur că ți-a plăcut. mă mai gândesc la profunzimea aia grasă :). Și te mai aștept...

cu prietenie,
alex

din alt registru, e altceva decât \"între Da și Nu\", o adresare directă indiferenței, căutării în van.
nu știu ce-aș putea să mai să spun, ești tu, stilul în tău inconfundabil, pe linia asta aglomerată, într-o acceptare sinceră a sinelui, și-atât.
s-au spus atâtea lucruri frumoase pe-aici, le meriți din plin, vin și eu, cel din urmă umil, de-aș mai putea adăuga ceva, înainte să plictisesc.
nimic mai mult decât aprecierile mele sincere

Minunat final. Totul, de fapt. Tot ce ai scris aici. Nu îți las semnul acesta aci, ca să te consideri genial, cu toții suntem, știi bine:))) că eu glumesc acum, dar hai să ne prefacem că ești genial ca în această strofă sinceră. Atunci suntem noi geniali, practic, atunci când suntem sinceri cu noi înșine. Nici eu nu-mi cer scuze cuiva când declar cât de mult mă iubesc pentru ce sunt și nu sunt.
Iată strofa în care mă regăsesc iubindu-mă.
\"am învățat să mă iubesc sincer
ca pe ultimul om care trăiește
pe dunga asta aglomerată dintre
viață și moarte\" - perfect! aici EȘTI!

Cu drag de această lectură,
SilVia

e o simpla confesiune, intr-un limbaj cat se poate de uzual.
iar finalul e o limitare. ego-ul, chiar si asumandu-si situarea, e sarac si oarecum nefertil. ca sa nu spun usor ursuz si orgolios.
pentru mine e o personala.

\"am învățat să mă iubesc sincer
ca pe ultimul om care trăiește\"

Dacă îmi imaginez că acest \"ultim om care trăiește\"
este aproapele tău, deja ești agnostic !
Vezi și teama de a-i rosti numele...

Știu unde este declicul acestui poem (!)
pe care eu îl găsesc prietenos și bine împlinit;
e chiar traversat de un fir de mister...

mulțumesc...

cristina - da, alt registru, aceeași tematică :)). te mai aștept, cristina, cu drag
silvia - multumesc pentru semn, e interesant ce spui. Mai vorbim, firește :)
dorin - \"nu\" este o poezie și o personală în același timp, nu cred că dacă aș încadra un text la o anumită categorie i-ar scădea/crește valoarea. Despre limbajul uzual - e tare bine că-i așa, pentru că nu concep decât o poezie care să sugereze niște stări prin cuvinte simple. Dar acele cuvinte simple mi le doresc încărcate de sensuri :). Înțeleg de ce nu-ți place. Dacă ai fi spus toate aste la oricare alt text, te-aș fi crezut :). Te mai aștept,
aurel sibiceanu - sunt convins că ați sesizat :), e mereu o plăcere să vă aflu aici, pe pagina mea

vă mai aștept, cu drag

alex

“…unii”
…”altii”…
”eu nu”….
“nu te gasesc…”

cita singuratate “pe dunga asta aglomerata dintre/viata si moarte”, si in acelasi timp cita disponibilitate poetica!

Daca privesti prea des in oglinda care fumega si....nimica,misca,nu?Insingurarea e o entitate geloasa,cand crezi ca te-a iertat se razbuna...o face in multe feluri.