Alexandru Gheție

ea cunoaște renunțarea crăunitul acela de pasăre ucisă în zbor străveziul oglinzilor din ultima secundă lui nu-i spune nimic nu recunoaște niciun gest nu aude nicio vulpe argintie

simt căldura în cerul gurii. un bulgăre de nisip din sahara. mă iei de mână dar mâna ta mă arde ca un cărbune încins. dacă mă uit la eșarfă îmi ia gâtul foc. în piept mă frig mii de vulpi

mișcările tale nu-mi mai spun nimic nici camera cu liniște rece nu mai desenează siberii pe blana vulpilor de argint * nepermis de străin iau forma celor mai amare despărțiri ca apa sunt ca

un minipoem cu pistrui care să vibreze în geantă fii tu femeia-pește lasă-mă să fiu bărbatul-apă. e ca și cum ți-ai pune capul pe umărul meu. dar tu ești femeia nordului/ eu sunt bărbatul

ai intrat în cameră chiar pe ușa din față te-ai sprijinit de tocul ușii ca de mașina salvării. povestești despre transsexualul care ți-a tras fermoarul de la cizmă în 25 a dat de

când ai venit pe la mine mi-ai spus ceva despre vulpile argintii care alergau prin oraș ai căutat apoi un punct de lumină uscat te-ai rezemat de fereastră au trecut zeci de ani de atunci

după un timp mă întorc în vîrful degetelor să te pipăi departe moliciunea sânilor. străin urletul cărnii între noi, dilara, cineva presară zidul mai în joacă/ mai în serios se insinuează

(frame I) apa e blândă la amiază. cerul se adună într-o pană de struț aiurează încins un arcaș se întinde spre o lună de gumă steaua de gumă a sudului și trage nici lumină/ nici

ești o creatură solară o vulpe argintie crescută pe carapacea țestoaselor de galapagos sunt undeva la malul unei mări de zăpadă văd printr-un cordon ombilical partea ta luminoasă un oraș de

putem intra foarte ușor unul prin celălalt existăm doar intrându-ne reciproc prin carne mă primește în ea. o străbat de la un capăt la altul. amândoi căutăm o casă eu una pe malul unui râu.

cresc din zăpadă e ca și cum ai face un bulgăre magic/ undeva între straturi/ neapărat între straturi de alb/ între cerul și pământul zăpezilor dacă se naște o vulpe argintie auzi urletul

și i-am spus vulpea argintie asta e tot ce contează acum. ne certăm des de fiecare dată ne împăcăm. apoi zâmbim facem dragoste/ spălăm vase/ citim. dar știm că e ceva defect în noi suntem

ieri mi-ai vorbit despre importanța cerului despre zepeline ori lumânări sfeșnice/ despre cum cade lumina pe casa bântuită în amurg negrul, spuneai, este albul închis în sine eu îți scrieam de la

(slow motion) am visat că ești vulpea mea argintie nicio realitate nu s-a ascuns în spatele alteia zorii au curs firesc/ dimineața s-a fărâmițat de dor și amiaza s-a cârlionțat ca o birmaneză

în noaptea asta te iau de mână/ te trag în spatele scutului meu de cuvinte/ undeva în urma punctelor cardinale/ acolo unde nu e nimic anost/ frigul construiește castele de gumă/ camere cu pereți

pentru că apare în carapacea lui ESTE acest labirint nu are cum să fie negat în orașul meu vulpea argintie trasează dungi în orașul meu drumurile se arcuiesc intersecțiile sunt lichide

nici eu nu stiu cum se adună într-un punct mișcările noastre e ca și când ai da din mâini în somn la capătul celălalt al lumii și m-aș trezi erou în visele tale cavaler în armură/ ori dragon

când ai deschis abia mă țineam pe picioare am căzut pe gresie/ m-ai ridicat/ îți spuneam totu-i ok al dracului de ok all’s fucking perfect tu habar n-ai și mâna o lua înainte carnea o urmărea

poate că nu suntem pentru lumea de aici nopțile ne plouă iubirea pe coastă și muzica se lungește pe toată distanța asta de la argeș la someș somnul e podul pe care treci doar așa ca să-ți