fericirea e atunci când râzi

mirosul de carne moale sfărâmicioasă ? chiar crezi ca merge moale sfaramicioasa?

da, cred că da...

ce bine ai mimat fericirea!
da, da, poți să te prefaci oricât că ești fericit! ai reușit să redai starea și asta înseamnă putere de transmitere, comunicare directă cu cititorul.
poetic vorbind:
\"când trag primul fum/ când iau prima gură de cafea
sunt cel mai fericit om din lume. mă retrag într-un
colț și râd ca apucatu. râzi, alex, spun, râzi pentru
că fericirea e atunci când râzi\".

Ottilia Ardeleanu

mi-au placut:
\"sărut. îți privesc buzele pline mulțumite. se mișcă
ușor ca și când mi-ar trimite camioane de păsări
carbonizate\" si
\"nu mă gândesc la femei iar dacă sună vreuna
la ușă e diformă ori brută.\"

mi-a parut molcom frumos, cumva neizbitor cu exceptia pasajelor acelora. probabil ca un final mai puternic l-ar fi trecut granita dintre frumos si de retinut. am citit cu placere, am ramas insa cu impresia ca ceva nu-l intregeste - e ca si cum l-ai fi scris in etape si emotia e inegal raspandita prin el.

Finalul e cam slăbuț, în rest e un text plăcut, ușor digerabil și cursiv.
Cel mai mult îmi place:\"ai tăi îți aduc compot de prune și portocale
spun totu-i ok
eu o să-ți aduc diseară morfină dar totu-i ok
și râd. pentru că fericirea e atunci când râzi.\"
Și partea care merită lucrată:\"deschid fereastra doar să mai iasă din noapte
din mirosul de carne moale sfărâmicioasa
nu privesc printre crengi de fag nici raze/ nici
jocuri de lumini. în orașul asta fiecare fir de
iarbă povestește o moarte\".

Puțin ca în Pacientul englez. Simularea agoniei iubitei este un artificiu care ajută la crearea unei stări a detașării de contactul sexual, care nu-i descris decât prin aluzii, precum cea a trecerii prin venele femeii. Perfuzia conține poate într-o conotație chiar sensul de legătură, priză directă cu electrizanta partidă sexuală de-abia consumată. E faină strofa cu simplitatea dimineților eului liric.

va mulțumesc pentru semne, sugestii...
ottilia - despre mimarea fericirii, hmmm... asta n-ar trebui sa se întâmple, dar în loc de... las că merge :)
cristina - :) m-ai prins. e drept că mi-am dorit ceva calm, molcom, cum spui, nervos am fost destul :)). mă voi gândi și la alt final.
tudor - despre partea aia, pe care mi-o propui spre re-scriere :) am avut și eu ceva dubii, nu se lega ceva. Și la final voi mai lucra...
dragoș - interesantă interpretare :). îmi place pentru că uneori citești tare frumos, iar semnul este chiar mai bun decât textul în sine. inspirație, then...

mă bucur că ați trecut și vă mai aștept

numai bine,
alex

reuseste sa suprinda tristetea, ireversibilitatea minunatelor clipe firesti, simple, cotidiene disipate parca in brutalitatea perfuziei, a morfinei...poemul curge lent intr-un cateter al rupturii...

diana, mulțumesc pentru semn...
mă bucur dacă a plăcut.

numai bine,
alex

frumos spui tu alex, dar aici vorbești de o fericire unilaterală (dedusă)
\"fericirea e atunci când râzi\", a cui fericire, pentru că a ta nu este cu siguranță.
\"...mă retrag într-un
colț și râd ca apucatu. râzi, alex, spun...\" până la urmă autorul se încurajează singur într-o singurătate care până la urmă copleșește...
dar e și grijă, ceva dureros, gândesc aproape tentant prin forța trăirilor, dar controlat până la urmă:
\"deocamdată reglez perfuzia
nu vreau să curgă prea repede
o să-ți explodeze venele, draga mea\"

te recunosc alex, există o linie generală a scrierilor tale, ceva ce definește, sau rotunjește, ceea ce spuneai tu într-un alt poem o \"fericire șuie\". un poem trist și frumos așezat pe hârtie.

Cristina C

cristina, mă bucur că ai trecut pe aici, că ți-a plăcut puținul din felia de fericire șuie :). care se întinde de la un colț la altul al camerei. și vibrează. :)

mulțumesc, cristina

alex

\"când trag primul fum/ când iau prima gură de cafea
sunt cel mai fericit om din lume. mă retrag într-un
colț și râd ca apucatu. râzi, alex, spun, râzi pentru
că fericirea e atunci când râzi\",\"îți privesc buzele pline mulțumite. se mișcă
ușor ca și când mi-ar trimite camioane de păsări
carbonizate\" - remarc secventele din cotidian care, desi, par ca niste rupturi, se omogenizeaza perfect in romantismul dur al poemului. Trebuie sa recunosc ca stilul tau este unul ce ma cheama sa te citesc iar si iar...imagini socante, un fel de bungee jumping de stari. P.S. : the doors și alerg la riders on the storm* - scapa de al doilea the* (fan the doors too ;) )

mulțumesc, carmen...
dacă există un stil și ăla te chemă aici, nu pot decât să mă bucur. și te mai aștept :)

numai bine,
alex

îmi place poemul tău alex. foarte frumos și simplu,firesc curgător precum o tristețe nelămurită.

\"în orașul ăsta fiecare fir de
iarbă povestește o moarte\"

mi-a atras atenția carnea moale sfărâmicioasă- e parcă fiartă de noapte și de aceea deschizi fereastra și în același timp mă trimite cu gândul la scutul născut sub hainele de pe umeraș- de parcă te aglomerezi cu tine
chiar dacă iarba povestește moarte în oraș, argeșul e universalizat în cosmic
iar fericirea își face loc în rutina izbitoare
imaginea păsărilor carbonizate o contrazice cumva pe cea a dragei tale căreia îi explodează venele
și parcă e neplăcut la citire "alerg la riders"

dar unde-i artă, artă rămâne.
mai trec și eu cu drag