platoul cu liniște

Textul are o muzicalitate dosebită, de aceea este păcat să fracurezi discursul prin tăierile oarecum nepotrivite, pe alocuri, ale frazelor. Spre exemplu, în strofa a doua, prepoziția \"pentru\" putea fi folosită, în mod clasic, la începutul ultimului vers. la fel, în strofa a treia, adjectivul \"stâng\" ar fi putut rămâne în versul anterior, chiar dacă a fost semnalată, prin slash, aparteneța sa de acela. În strofa a patra, iarăși aș fi văzut o așezare clasică, rămânând numai două versuri: \"o lamă toată liniștea asta cu care tai așteptarea/ iar între noi se așază ca un drum freamătul cărnii\", chiar dacă ieșeau cumva din \"peisaj\" prin lungimea lor. Iar ultima strofă aș fi văzut-o așa tot din considerente de ritm și muzicalitate:
\"și dacă e liniște
e pentru că somnul meu te înghite la mal.
și crește.
până la visul acela,
știi tu

De puține ori am îndrăznit să sugerez cuiva o altă așezare în pagină, conformă unor canoane. Cel puțin aici, Alex, cred că s-ar impune așa ceva. Pentru că este un text liric. În cazul poeziei enunțiativ-narative, sigur, chiar și eu prefer de multe ori altă așezare în pagină.

Acum despre text. Chiar dacă latmotivul liniștii a fost uzitat de mulți, el exprimă o reacție personală, iar stările sunt unice. Cei doi îndrăgostiți și lumea elementelor se scufundă în aceeași pace, îtr-un freamăt care seamănă cu acela al începuturilor. De fapt, efectul lexemului \"liniște\" (paradoxal sau nu) este acela de a neutraliza efectul pe care îl au mișcările sufletești (chiar tribulațiile eului).

Fără a veni cu o expresie lirică nemaivăzută, existând, pe alocuri, un limbaj la limita locului comun, textul acesta are o frumusețe a sa, care vine, în primul rând, din acea armonie a semnelor. Fără îndoială, are și idee, altminteri nici nu ar fi!