pentru că frigul

și i-am spus vulpea argintie asta e tot ce contează acum. ne certăm des de fiecare dată ne împăcăm. apoi zâmbim facem dragoste/ spălăm vase/ citim. dar știm că e ceva defect în noi suntem stricați, alex, spunea și adormim iar când dorm simt cel mai bine stricăciunea asta care se întinde prin noi ca iedera ne trezim/ bem apă/ multă apă ca și cum am vrea să umplem golul unei mări secate/ fumăm o țigară/ nu ne spunem nimic de parcă între noi coboară o ceață din vată de sticlă. apoi dormim din nou. ne trezim mai tragem o gură de aer ca să dormim din nou. și i-am spus vulpea argintie pentru că mă gândesc la siberia. la frig. frigul acela care-ți intră prin piele până în măduva oaselor. îți intră în craniu apoi și se joacă de-a înghețul cu mințile tale/ taie soarele și-l stinge în ape/ cerul e un patinuar decupat prin care curge alb. apoi vulpea argintie îți sare la gât și mușcă. până la sânge. nu mori. dar știi ce urmează. aștepți asta și toate gesturile tale sunt inutile/ fără viitor. ca și cum ai mișca pânza în care te-ai prins și ai chema păianjenul. dar nu. nu faci asta. ridici o mână în slow motion te dezmorțești lași corpul să atârne greu și aștepți aici în cel mai friguros tunel din cea mai argintie vulpe