Marius Lazarescu

Un el, o ea, doi grași, plimbau un puști sfrijit, tu ai zis ouch și te-ai scobit în nas, apoi te-ai dus întins La Viespea Udă. Cinci vodci ai plâns că ai face mii de copii cu Andora, arată

dar noaptea norii chimici urbani saltă și flutură ca rochia ta pe vârtej se dezgolesc pulpele coapsele plopilor pâcla sufletelor intoxicate e muselina uzată ce apără delicatese

i-ai lăsat tot ai luat cu tine vântul afrodisiac de mai pulsul sânilor ochii geloși ai mierloiului din magnolie epitaful unuia care a făcut răul bine și binele rău secunda toxică în care

pe strada toamnei te clatini mai vizibil primăvara sub loviturile cireșilor nervoși de mâncărimea florii ce erupe la febra lor adaugi febra ta și trebuie să bei prelung de cât februarie s-a

doar cântecul acela și somnul în care intră țipă că e vineri apoi fuge cu părul în glugă după ea vântul zgârie pielea cu sunet orizontal de capcană cioplești fără grabă o vodcă e bine să

nu găsești înăuntrul acela cunoscut respirația e mai grea decât aerul orice exemă devine zonă erogenă ninge apoi vine gerul așa e iarna multă căldură animală irosită doña quijota a

țiganca tânără aduna frunze chiștoace hârtii volta fundului le sucea pe făraș plecau spre tomberon survolate de sâni fusta sălta unu doi blank sângele meu era oricum ars pe atunci atât de

negrul îi interiorizează pe cei expansivi albul îi spiritualizează pe apatici lumea arată statistic mulțumită fără pigment foarte ciudat normal ar fi să ne-nsoțim cu tonuri proaspete ieri am

șapte copaci deprimați mierle moi au părăsit pânza pasta grea ascunde iarba lui noiembrie vânăt toți suntem vinovați de afecțiune toți întârziem sănătoși în paturi bolnave corbi mecanici ne

diseară vin la tine să te exilez pe un volum de versuri cu toate că un metru de cârnați în panglică roz e mai irezistibil plus dedicația din suflet pe atâta hârtie de împachetat mileniul 3 va

9. câtă risipă de spațiu în univers inteligența s-a adunat pe o singură bilă ca o gaură autodevorantă 1. toate râurile se scurg până la urmă în mine și nu pricep de unde atâta sare în

mama panzer duios apretează necondiționat găurește precis încondeiază oul îl lustruiește îl expune în paner toată mama iubește tot copilul aranjează o buclă el este carnea ei viața pe care

vrei una după ceafă îți dau una după ceafă vrei pudel spaniol de apă îi dau și lui împart cu cei care mă lasă rece țuica mea de albești spintec firul fraged zemos să nu ajungă

orașul o plăcintă alterată gri pe farfurie de asfalt trotuarele străzile ne-au acoperit simțurile umbrele rămase nu știu cum deasupra beau bere vin orice gust e bun orice pasiune a expirat a

vânatul își împarte ficatul în 7 splina în 5 rinichii în 3 lasă pe rând să cadă câte o bucată tot mai des nu privește în spate la sfârșit pancreasul întreg chilipiruri dar nu inima nu

pe masca ta de castraveți eu pun iaurt frecat cu mărar iar pe buze o rodie proaspătă până la glezne înșir dovlecei răcoriți prin mujdei ușor cu pătrunjel las pe fiecare sân câte un păstrăvior

privesc paharul nu am gânduri urletul se trezește spontan e flămând agitat părăsește caverna se cațără prin trahee forțează epiglota gustă din omușor râcâie palatinul o puștoaică pe

m-au tras pe mal au masat inima acum mă videază ar fi drăguț să folosească pentru asta seringa ta roz am încercat-o și eu dormeai nu aveam bani pentru două ace plătisem camera ciorba rachiul

atunci a răcit suficient l-au internat la morga poe- ților unde nimeni nu moare până la capăt poate doar o pană generoasă de curent sau acolo compune de frig dar mai ales pentru esențe prin

pentru nebunia pământului mă rog pentru ceea ce îl va ține în aerul tare al dimineților dintre spaime tatăl de fontă mama de teracotă cuptoare de unică folosință în ele am ars deriva

lu' ghiță i-a cam zburat calu' deci a subjugat scurt vaca lu' sile ăstuia tocmai i se fofilase și porcu' drept care s-a bucurat brusc la berbecu' lu' nelu care nelu a mătrășit iute curcanu' lu'

te păzesc cu pisici ca pe comorile ermitajului ți-am montat una albă pe inimă + una mult mai albă mama ta e încă frumoasă eu sunt încă tatăl tău automat de vise configurat pentru bancnote

vreau să fiu poet poeții sunt dificili dar atât de drăguți * când mă lua tataia după viflaim cu să nu sperii bunica să nu prea minți să nu râvnești la a altuia