text 11 - în care îți spun că

singurătate care se vrea înlocuită cu povestea de dragoste...

un alt fel de a \"aduna mișcările\"...

acest sentiment poate fi stors de toată vlaga poetică!

mai trec,

Ottilia Ardeleanu

eu văd aici cum se cerne singurătatea și se filtrează binomul :)
cred că e vorba de ceva mai mult decât singurătate, mult mai mult decât atât și versurile:
„nici eu nu știu
cum se adună într-un punct mișcările noastre
e ca și când ai da din mâini în somn la capătul
celălalt al lumii și m-aș trezi erou în visele tale” sugerează asta foarte bine, adică e vorba de acel noi care nu e tu și eu, ci amândoi, doi în unu...(nu ca la detergenți sau ness :P)
mi-a plăcut cum curge, mi-a plăcut că există mereu un liant de la un vers la altul, de la o strofă la alta, nimic nu e forțat sau diluat (și e un poem mai scurt decât celelalte, mai bine închegat...nu ăsta e punctul forte, oricum, dar și ăsta printre altele)
apoi:
„noapte de noapte am înecat
în argeș tot someșul/ i-am schimbat cursul
el trece prin camera rece acum/ vulpea
argintie și-a făcut barcă din lucrurile
care plutesc pe aici”
și
„e momentul acela în care sting lumina
nu mai e niciun drum/ nicio bifurcație
doar mișcările tale datul din mâini
picioarele dezvelite
atunci văd mai bine ca oricând”
și finalul, da, alex, ai încheiat în forță (dar nu la forța-furie mă refer aici, ci la forța sugestiei, la cea expresivă)
„îmi iau genunchii în brațe ca pe tine
și-ți spun”
mi-au plăcut acele puncte de suspensie sugerate cu care închei
mai trec,
iulia

mulțumesc pentru semne...

ottilia - cred că singurătatea asta apare și dacă nu vreau să spun despre ea. dar da, apare. și... apasă :).

iulia - mă bucur dacă versurile se leagă firesc, aici aveam un dubiu :). spui că se cerne singurătatea, hmmm, interesting Ș). ai dreptate, tot un soi de simbioză și aici...

numai bine,
alex