Poezie
eram apă
text 2
2 min lectură·
Mediu
când ai venit pe la mine mi-ai spus
ceva despre vulpile argintii care alergau prin oraș
ai căutat apoi un punct de lumină uscat
te-ai rezemat de fereastră
au trecut zeci de ani de atunci fereastra e încă
închisă camera umedă miroase a deltă îți spun
dar nu
în deltă nu ne-a plăcut. chiar dacă n-am fost niciodată
în deltă caii sunt lichizi din burțile lor urcă șei pe
șei pe
șei
apoi ne-am apropiat de vulpi. inițial roșii.
autohtone. pline de carpați. nu turbate dar
perverse ca orice vulpi de basm sau ca orice
roșcată din viața de zi cu zi. vulpea și-a
schimbat blana după ce a trecut printr-o apă
și a învățat culorile
a fost vulpea neagră vulpea bleumarin și în
sfârșit vulpea argintie.
eram apă
ți-am spus încă de când ai intrat în
cameră. sunt încă apă.
între timp ni s-au înroșit ochii. eu am ochiuri acum.
fiecare e o fisură spre suprafață ochii tăi sunt obosiți.
și albi. fereastra nu nu s-a deschis. trăim același vis
de atâția ani
eu apă tu femeie
eu femeie tu apă
ne lipim privirea de geam. scanăm.
ba orașul năpădit de vulpi argintii ba culorile
care se cârlionțează pe asfalt
aș fi putut să fac dragoste cu tine atunci.
m-am învărtit în jurul tău mi-ai spus
alex, eu sunt tu
atunci mi-am tras toate apele în mine
m-am închis în camera neagră ca un pușcăriaș condamnat la moarte
tot așa cum caii dorm în picioare după ce trag lumea de hățuri
și am tras
toate apele în mine/am tăiat cu spada
am apăsat tot aerul din camera asta
sunt un înecat în mine bat tobe/ în mine merg în șir
pași de indieni/ și tu ești uluitoare
ai intrat în cameră te-am desenat pe fereastră. doar așa
ca să te privesc cu toate ochiurile mele
di-la-ra
025.192
0
Aceste alunecări, aceste glisări se produc pe fondul imaginii apei, a omului-apă, a eului-apă, a femeii-apă, o apă turbionară, clocotitoare în cele din urmă, adică în ultima strofă unde, prin versurile \"încălecate\", se calcă ea pe ea însăși. Astfel, di-la-ra parcă e ancestrala despărțire a apelor de ape. Privită cu toate \"ochiurile\".