Mîna mea

E în acest text, în opinia mea, un echilibru între expresivitate și starea poetică, de asemenea, o simultaneitate între imagistică și emoția lirică bine dozată. La receptor ajung toate acestea, drumul său de la expresie și idee la starea poetică fiind nu lipsit de obstacole, dar cu efect de katharsis. Ce mi se pare deosebit, în special, este efectul pe care îl au niște formulări simple, uneori la limita redundanței (vezi \"găsirea tonului\" în \"metamorfozele\" mâinii). Și un final tot la fel de simplu, dar cu o formulare inedită: \"Ca un cearșaf alb într-un război alb.\" Pare că iubirea este văzută ca \"un război alb\", cred că nu mă înșel prea mult.

Sper să nu te superi dacă în mintea mea rămâi un prozator foarte bun. Pe de altă parte, ador să citesc poeme scrise de prozatori. sunt mult mai plastice, imaginile sunt clare, nu te bagă în ceața poetică a celor mult prea leneși ca să traseze conturul.
Poemul m-a prins din prima clipă, de la primele versuri, imaginea indiferenței orașului devenit visceral, apoi versurile în care nu păstrezi tonul, dar păstrezi ideea camuflării, aparenței, disimulării unei incandescențe, a unei visceralități evidente..vina de a fi viu..

finalul e superb. nici nu se putea altfel decât o imagine alb pe alb creată de un bun prozator care este în fond un poet.

este poemul meu de azi.

foarte frumos!
deschidere puternica, expresionista, atenuata de urmare, care insa nu este nicidecum lipsita de forta. finalul, totusi, ar putea fi imbunatatit.