Mă plîng de viu

e fain, dar de ce trebuie să vb. despre Poem? mai lasă-l de Poem, că e mai fain textul fără el. strofa aia ar fi mai bună fără Poemul, chiar și-așa un pic a la mureșan

si chiar am citit text cu text pe indelete din cate ai postat recent si daca ici/colo mai aveam ceva de mustacit, aici imi placu total. as fi luat poemul acela, as fi avut curaj sa-l dau la o parte, sa scriu \"textul\" sau chiar sa aleg altceva. apreciez o forta subsidiara care izbucneste exact cum e necesar, discursul impactant ti/a iest. si ajunge direct in fruntea cititorului, apoi il simti in carne, in sange, in interstitii, il metabolizeaza si il hraneste, fiindca ramane. ceva usor scaat din frau la versurile 10-11 spre preasentiment, dar autoironia finala il readuce cu bine in matca. de unde se vede limpede ca a fost zdravan lucrat interior si apoi a intrat in pagina ta.
fain, adriene, zic si eu simplu asa
ela

cred ca mergea frust \".\" la final, nu suspendarea aceea \"...\". sa se pastreze domle forta mustangului-text pan la finish

Mi-au plăcu primele patru versuri, la fel și ultimul.
Cam deranjantă repetiția lui \"cred că mi-a spus\" din strofa a doua.

Am citit,
Bot Eugen

\"N-am încredere în mama. A intrat în viața mea
fără să știu. A plecat fără să știu\" aceste versuri sunt cele mai puternice...miau placut.nu stiu ce emana...durere?pasiune?repulsie? in orice caz,isi merita cat mai multi cititori

Cu respect,
Alex

Mi-au plăcu primele patru versuri, la fel și ultimul.
Cam deranjantă repetiția lui \"cred că mi-a spus\" din strofa a doua.

Am citit,
Bot Eugen

N-am încredere în mama. A intrat în viața mea
fără să știu. A plecat fără să știu.

E atâta amărăciune în aceste versuri, adevăr și tristețe. Nimeni nu ne pune să ne alegem mama, nimeni nu ne întreabă când pleacă dintre noi.

Sînt un spectacol înduioșător
și am destinul unui port aproape de mare.

Destinul unui port aproape de mare, unui port în care calcă oameni, vin, pleacă, calc pe inimă, se strecoară în suflet, uneori lasă în urmă ceva drept amintire, alteori iau cu sine drept suvenir ceva din noi...

Mă plîng de viu și rîd în hohote de mine...

Îmi place finalul, o autoironie, dar simt pe lângă toate acestea sufletul de poet care își scrie biografia, se scrie pe sine, la adăpostul cuvintelor...

\"cred ca mi-a spus\" mie mi-a placut repetitia.

ce nu mi-a placut e ca ai spus \"destinul unui port aproape de mare.\"
toate porturile sunt aproape de mare, chiar foarte aproape...

dar stii bine ca e o poezie reusita:)

Adrian dragul meu frate cu întreg de inimă taci și ascultă

Ai pornit senzațional poemul.Pot spune de zile mari. Aproape că îl pierzi pe drum. De n-ai fi îmbnrăcat pielea offff bine ar fi fost potrivit că după cum știi a îmbracat altul înaintea noastră. Noi dragă frate mai și citim și mai umblăm prin destin ca nu cumva să picurăm din urme și tu știi frate drag asta știi mama ei de viață.dar acum vreau săți spun că ești bun însă cu măsură.rar umblu la vorbe dar am considerat că merită. Gestul Eleivictorioase e de apreciat dar unuleu nu aș fi fi prins în rama ceadintâi numai că femeilor le ascultăm uneori îndemnul. Ai fost la un pas să scrii un poem mare la un pas.Îți rămâne să-l trăiești- Te salut cu mare bucurie și cu admirație și tu știi frate drag că nu spun prostioare.Să ne vedem cu bine Adrian

Mihai, Ela, aveti mare dreptate cu \"poemul\" ala. De fapt, as schimba si alte citeva lucruri. De fapt, poemul a mai fost postat pe site, intr-o varianta mult diferita de asta si l-am sters atunci, complet nemultumit de el. Nu mai schimb nimic acum, (cu promisiunea ca o sa o fac la momentul oportun) din ratiuni tehnico-organizatorice dar va multumesc tuturor pentru atentia lecturii si finetea observatiilor.
Frate Silistene, tu stii cit de greu e drumul asta si stii cit de greu e sa nu stii niciodata daca te joci cu vorbele ori cu viata ta.

mie mi se pare un poem neterminat si cu unele idei \"peu crédibles\"
mama a plecat,nu înainte de a-i da sfaturi competente despre tehnica si trairea poetica?!
e prima mama estetician literar din literatura lumii...
strofa a doua este nucleul poemului,foarte reusita, dar restul pare fortat,rupt de trunchiul poemului,un sir de fraze ce se vor inteligente si atât...
ultimul rând e neconvingator caci apare brusc si dramatizeaza( fara sa întelegem din restul poemului \"de ce\" plânge de viu dintrodata ?!)

eu nu pot avea incredere intr-un text care incepe cu \"n-am incredere in mama\" si se continua intr-o maniera aroganta, apoi vaga, apoi plina de sine.

deziluzia zileleor pe care le traim, ne face sa scriem asemenea \"poeme\", o deziluzie perceputa inca din faza embrionara, abandon total, e poemul zilelor noastre, o magnifica prezentare!

Desi esti prins in cotidian, iata ca poezia nu te paraseste, ti-o porti ca pe o rana decorativa la venirea din ultimul razboi.

Respectele si prietenia mea, batrane!

\"ai femei care iti imbraca pielea..\" tare imi place fraza asta.. intodeauna vor exista astfel de femei si astfel de barbati.. care imbraca pielea.. si niciodata asta nu va satisface pe nimeni.. aceiasi dezamagire veche de cand lumea..

Fain, cu cojones.

Am retinut ca:\"poemul are nevoie de mîini puternice\"
Asta e si impresia mea.

Ai surprins in cateva randuri esenta partii ascunse a existentei noastre , a ceea ce ascundem fiecare dintre noi dupa infinite activitati zilnice. Suntem singuri,complet singuri. Avem parintii, dar sunt incapabili sa ajunga la sufletul nostru pentru ca pentru ei suntem doar copii,nu persoane - de aceea sfaturile pe care ni le dau sunt cumva nefolositoare ( acest \"cred ca\" de doua ori accentueaza perfect spiritul nostru independent ), avem femeile sau barbatii,dupa caz- accesorii \"de marca \" sau nu care \"ne \"imbraca pielea\", avem prietenii care ne cunosc sau nu numele si avem copii - pentru care suntem la randul nostru in viata lor neinvitati si carora le dam sfaturi neinteresante pentru ei...Suntem fiecare in parte singuri cu eu-l nostru. Poemul tau este o constatare sublima a normalitatii in care fiecare dintre noi suntem un \"spectacol jalnic\" si fiecare joaca o mica piesa de teatru pentru a nu realiza cumva ce inutili suntem. Da Adrian, ai perfecta dreptate. Intr-un fel suntem toti morti si fiecare dintre noi ar putea scrie o biografie a mortii. Nu numai ca ai curajul de a asterne pe hartie acest aspect dureros al existentei noastre, dar mai ai si curajul de a rade. Magnific.
In varianta care am primit-o eu,era : \"si am destinul unui port aproape de gara\". Asa este mult mai intensiva pribegia sufletului si spiritului nostru. E un poem de tinut strans in minte si in suflet pentru a nu uita ce suntem si sa nu ne amagim atat de usor. Si... mai presus de toate, de a invata sa radem.

..avand in mine fertilitatea marii si nu a oricarei ape, portul aproape de mare imi va ramane...totusi, imi place si mai mult \' poemul\', il vad necesar in text si m-a dus cu gandul direct la o \'lege\' nescrisa a scriiturii: se scrie atunci cand se \'moare\'..cred..tradari brutale..o sinestezie a apei cu pamantul la care am revenit prin \' prieteni\' , \'mame\', \'femei\' ..

abunda incoerenta mea in afara simplitatii tale scrutatoare!..imi place

Salut! Sintagma \"biografia morții\" e puțin cam prea ostentativă în text, cum e și teribilista intrare \"N-am încredere în mama.\", dar poemul e dintre cele bune, cred.
Vasile