Vasile Baghiu

Generație nouă, scris oblic și ascuțit, scris aspru și luat chiar din viață, iar noi, în paralel, cu mine împreună, la grămadă, ținem mai departe de manieră, discreție, boală ascunsă, himerism.

Aș vrea ca lucrurile de azi să plece mai departe, în locuri unde crizantema răzbește pînă tîrziu în iarnă și fericite pagini de poezie se scriu în deplină încredere a lucrurilor ce vor

Erau niște trepte pe care nu le-am mai urcat Și nu le-am mai coborît, o hrubă, dar și un salon de primire Unde tusea e un atu al distincției, un cîntec Permanent, insidios, profund, eretic, Unde

În lumea literară a Principatelor există un individ Care devine cu fiecare zi tot mai ridicol Pretinzînd că scrie poeme himeriste, după ce Nu știu cum naiba, în urma unei burse la Harvard, A dat

Aparțin acestei lumi care mă împinge spre margini, Care mă apără și mă agresează deopotrivă, Încercând să-mi reprim furia, și indignarea, și groaza În fața obscurantismului devastator. În Canare

Nu eu intru în discuție, ci stilul de viață legat de bruma de poezie, vestalele unui trecut pus la încercare ca probă de viitor, promise adăugiri și corecturi migăloase pe ecrane de timp, foi

Mă pot aștepta la orice, mă pot întoarce la proză sau la alte specii de viață, pentru că mi se impune o revenire de pe un drum pe care începusem să merg chiar bine. Sunt în stare să trăiesc la