cernea rodica

Am nemurit într-un singur cuvânt, dintr-un vers! Îmi plouă tâmpla gânduri sălbatice, tulburătoare, dându-mi aripi hămesite de zbor, hămesite de soare! Ochiul meu, un vitraliu

Îmi croiesc astăzi cărare prin clepsidra timpului, dar alunec Doamne, alunec tot încercând să m-agăț de ovoidul ei. Mă sparg mai apoi în bucăți pentru ca tu Doamne să mă pui la

Când universul îmi pune pe ochi palmele-i grele, mă fac și eu că nu-l văd, dar îi ascult simfonia frunzelor în cea mai tăcută și adâncă melodie. Scaldă a plânselor sălcii în vuiet hâd de

Ispititor, cândva răsfățat și-aninat într-un cui la răscruce de gesturi! Te văd strecurat pe sub gene, apă înspumată și năbădăioasă, țărmuri vii stâncoase, ce de vreme-s roase! Te

Intri, ieși, te plimbi printre cuvintele scrise de mine cândva, ca o uvertură la opera pe care o știm cu toții ... viața! Acest menestrel autist desfătat de lină lumină, și fluturi beți

Mă ia vântul prin surprindere șoptindu-ți numele! Și cuvântului îi e dor de tine, te vrea în vârful peniței, dantelându-i fericirea, iar umbra mea bezmetică zboară, neștiind încotro să te

Alerg și alerg ispita asediindu-mi! Cad în genunchi, mă ridic, încerc o regăsire! Sunt liberă Doamne, sunt liberă, o simt pe deplin! Univers fără margini pipăit de visu-mi

Condamnată la naștere, clipa urlă în uterul timpului. Nudă, întoarce clepsidra nevrând nisipul să-și scurgă prea curând! Alunecă, gheara-și înfinge, clepsidra și-o sparge, nisipul se

Marea uluită de atat de mult albastru, vălurește indecisă, să vă ceară sau nu explicație! - M-ați furat, sau doar cerul se oglindește-n voi? - Am adormit printre flori de

Apocalipsă în așteptarea dreptății! Șchiopătând te îndepărteazi de somnu-mi, precum umbra care se alungește încercând o prindere materială! Visul meu delirează răvășind gânduri

Să-mi împletești în noapte cerul și păsări să îmi pui cercei, când viața mi-o răscumpăr cu un cidru și flămânzesc sub florile de tei! Nu e destul, să mi se-nchine îngeri, genunchii să îmi

Un simplu mim în clipă care trece, când steaua ta se-anină tremurând pe-o cracă, când sânii albi și goi drum taie în noaptea ‘ngemănată, doar ea, privirea pe frunte-ți trece, degete

Mi-ai răsărit bob de rouă în palmele-amândouă. O poezie andaluză într-un lan cu maci, ivită mult, mult prea devreme eu trebuie să mai ard năpădită de tine într-o cruce rebelă

În trupul meu timpul se scaldă fără jenă. Animal hăituit în arderi spirituale, găsesc perfecțiunea în singurătatea discretă a flăcării care mă arde cu însuflețire. Cuvinte vechi, arar

Este doar o întrebare, evadată dintr-al nopții jug, când limbută mi se-așază ca un ghimpe-n așternut! E mai dulce ca nectarul, mai amară ca un gând, o azvârl deci peste-un umăr potcoavă

Cu gât uscat, din freamăt chin, culeg cu mâinile-amândouă atâtea năluciri și rouă, statuie ezitând între frenetic și abandon total, simetric! Ce mireasmă, ce dogoare, mugure de

Soarele s-a dezbrăcat de-ntuneric! Este ora periculoasă a lucidității! Privesc ochii, care mă privesc din oglindă! -Ești eu? Fără mistificări, fără asunzișuri, dacă ești tu, ia aminte

Îmbracă-te cu mine la miezul nopții atunci când fluturi verzi își caută odihna în imaginea unui zâmbet. Încalță mai apoi o simfonie din clapa unui clavecin rătăcit printre degete

În astă seară vreau păcatele să-ngrop în riduri vii, pe fețe-ngemănate, să-mbrac în simfonii de rai tot ce am spus, atunci, când am avut dreptate! Mătănii înșirate în adormite, odăjdii

Flaut, viori și mandoline își varsă-n cupa vieții tot nectarul, când brâu de verde mi-a pus pe geană luna, să pot schimba o clipă pentru-o alta, să pot schimba unui copac

Mi-ai împletit cunună din astre și un fir de gând, pe frunte mi le-ai pus fără de vină, să-mi lumineze calea atunci când mă frământ, când nu-mi găsesc cărarea și nici rostul, crezând că-i

Un scrâșnet produs de un țurțure căzut în dizgrație îmi trezește nesomnul. Durerea fecioarei expulzându-L din pântec pe EL, în cea mai nemiloasă lumină, împăcare dintre cer și