Șoapta-ți nesigură
asemeni pasului care-mi străbate cărările,
ridicolă uneori
ca un clipit de frunze,
își depune oul
în cuibul facerii lumii.
Pot împărți cu tine
litere,
cuvinte,
M-am născut unde ai vrut tu Doamne!
Mi-ai dat spiritul,
darul tău cel mai de preț.
Cu el îmi croiesc destinul
și-mi aleg destinația,
depășind toate barierele timpului
și
Când doar copitele
nisipul fin al plajei
îl mai aruncă-n mare
și-un soare desuet
discret îmi bate-n geam,
păscută-s de nesomn
și în cenușă,
amurgul clar îmi dojeneam.
Un lup stingher
Pulsând rugi
în inima nopții,
înaintez pipăindu-mi
cuvintele.
Fur de la tine o literă,
de la ea o silabă
și uite așa,
încropesc o poezie.
Muza îmi surpă creația
după multe căutări,
în
Priveam timidă
cum înflorea pe un perete
a leprei găunoasă tivdă
și mă-ntrebam cuprinsă
nu de frică:
Cum? Și zăpada e
murdară astăzi,
de visuri hăituită?
Îmi strâng mai apoi
Mi-am înscris codul genetic
într-un chihlimbar
depus cu mare sfințenie
în capsula timpului!
Generație după generație
transformată în pulbere de aur
s-a așternut peste ea.
Doar spiritul
Vis hoinar
pe drum uitat de lume,
trupul meu
e gol și fără nume,
gând stingher
te caută în noapte,
clopot surd
în dimineți deșarte.
Caut luna
să îi spun necazul,
curcubeul
să-mi înod
Asemeni algelor în mările sudice,
dorul meu plutește-n noapte.
Are el oare putere să străbată iluzia
și să învețe a iubi?
Pas temător se adună-ntr-o stea,
curgând în lumina blândă
De-aș fi râu,
te-aș purta spre țărmurile mele
să-mi încolțești iubirea-n
sfânt pământ.
Curcubeu de-aș fi
te-aș înalța din adâncul mării
spre ochiul cerului,
care a uitat de mult
să
Culeg în taină viu parfum de flori,
fur după ploaie, de la curcubeu culori,
le-amestec mai apoi la întâmplare
și țes din ele, chipuri de femeie floare!
În loc de brațe, eu i-am dăruit
În căușul blând al lunii
mi-am ascuns în zori speranța,
să nu vadă, viața hoața,
cum de dor îmi saltă sânii!
Cum străbat calea lactee
să ajung în paradis,
să-mi trăiesc nebunul vis
în
Nu spune cuvinte mereu despicate,
de pană muiată în sânge de om,
rănește-mă-n inima ce nu se vrea moartă,
dar minte-mă-n taină, că sună frumos!
Sărută-mă-n palma, ce-ascunde uitarea,
cu
Zbor,
doar în gând,
că aripile-s frânte,
sunt pasărea ce cântul
astăzi
nu-l aude,
sunt ploaia,
fără lacrima din geană
sunt eu,
ori poate toamna,
ce în vântu-i
adesea
Încerc să-mi alipesc spinarea
de ochiul transparent al universului.
Strig după ajutor,
zadarnic!
Numeni nu mă ajută!
E prea greu să alipesti o spinare cocoșată, plină de ură,
de sfera
Au înflorit iar teii pe alei,
surâs etern din dulcea primăvară,
și pace-i între noi acum de vrei
iar gândul meu, nu vreau să doară.
Mi-e teamă să privesc pământu-n lat
de pasul tău
Fericirea?
Merg agale printre mormintele
întemnițate de ură.
Aleg drumul drept
pentru a nu mă împiedica
de cântecul strigoilor.
Privesc la fiecare cotitură
doar, doar oi zări
Am surclasat lespezile
ce așteaptă la porțile raiului,
una câte una.
Să trec pragul,
sau mai arunc o privire oarbă peste umăr?
Frica îmi dă târcoale,
și răceala din jur,
îmi pătrunde în
Cu trup de lut,
flămând, zburdând,
învins-am iadul pe pământ!
Cu mâna grea,
prind fulgerul din cer
ce stă să cadă,
și luminez,
grădina lumii-acum cu el,
îndată!
Când roua,
în
Vălurind în ceața
trupul mi-e mister,
ars e de speranța
unui nicăieri!
Gleznele-s cătușe
pleata este vânt,
stelele privirea
sunt gângav, năuc!
Nisip în clepsidră
a rămas
Tulpină firavă
de verde crud,
se-nalț-acum
lumina vrând să o măsoare,
cu degete prelungi
de pianist,
alintă streșini oarbe
înspre soare!
Se înfășoară strâns,
pe zidul năruit
ce stă
NAȘTERE
De tac
închisă-n mine,
nu strig
și nu mă vaiet,
nu înseamnă
că nu trăiesc,
știi tu, prea bine!
Închisă
între zi și noapte
vieții,
caut înțelesuri
și florii
CR