Poezie
adagio
1 min lectură·
Mediu
E haos și fum
și țeste cu orbitele goale,
copaci sfâșiați
ce-și înalță plângând
brațele goale-nspre soare.
Munți năruiți,
oceane opace,
cohorte de suflete
mărșăluiesc înspre soare răsare
cătând săgeți de lumină
să-și străpungă
inimile goale.
Ielele,
în dansul lor nebun
printre ruine,
au ucis și ultimul poet.
Împinsă de iluzii
corabia lui Noe
navigă-n derivă,
într-un viitor
ancorat de un trecut uitat.
Doar Sfântul Graal
își mai așteaptă sămânța
pecetluind greșeala primară.
rodica cernea
31.08.2009
022.736
0
Simt în această poezie un suflu nou, un mare progres și te felicit!