Poezie
normalitate
1 min lectură·
Mediu
Am nemurit într-un
singur cuvânt,
dintr-un vers!
Îmi plouă tâmpla
gânduri sălbatice,
tulburătoare,
dându-mi aripi
hămesite de zbor,
hămesite de soare!
Ochiul meu,
un vitraliu spart,
o capcană,
ce silă-mi face uneori,
când adorm cu nesperanța,
neșansa și pustiul dor!
Arar te respir,
când cuvintele lumii
stau strajă la granița dintre
adevăr și minciună,
dar tu,
tu târfă,
în sfârtecarea cărnii
mi te-adăpostești
ca o vrăjitoare,
care nu cunoaște remușcarea,
iar normalitatea,
e doar un act banal,
o plăsmuire
a unui gând barbar.
Drumul Golgotei
mi-a stins ultima licărire
de speranță
și mi-a lăsat doar agonia,
și-o criptă făr de cruce.
În care băutură să mă-nec?
Și unde aș putea să fug?
Cine-ar putea s-aprindă rug
în strălucirile funebre?
Normalitate!
ha, ha, ha!
Un mit!
O fars-a lui Satan,
îndrăgostit
de moarte!
001338
0